S-a scris foarte mult că dictatorul de la Berlin și-a umilit aliatul de la București, cel ce nici măcar nu avea un tratat clar de alianță cu Reichul și mergea foarte mult pe încredere. Germania nazistă a profitat de situația strategică dificilă și a procedat la exploatarea fără milă a resurselor românești, mai ales a aurului negru din regiunea Prahovei. A fost normal ca generalul Ion Antonescu să fie văzut ca un trădător și să fie condamnat la moarte pentru dezastrul României.
Istoricul Andreas Hillgruber a publicat date parțiale despre comerțul Germaniei cu România și toate poveștile mincinoase despre exploatare și umilire ale istoricilor români se destramă ca un fum. Berlinul trimitea spre București lungi trenuri cu produse industriale, dar și vapoarele de pe Dunăre erau pline cu mărfuri voluminoase și grele. Calea ferată avea nevoie de multe materiale pentru suprastructură și au sosit dinspre nord-vest numai în anul 1942 81.300 t. Au urmat alte 72.100 t în 1943. Era o epocă în care fiecare tonă de fier conta în lupta cu forțele militare a trei mari puteri. Berlinul a trimis spre fabricile românești 36.000 t de bare de fier pentru a fi prelucrate în diferite mașini, arme sau muniții. Au fost urmate de alte 32.000 t în 1943. Cota alocată în anul 1941 fusese de 20.000 t. Era o epocă în care Reichul renunța la construirea de nave de luptă din cauza insuficienței metalului, dar erau dirijate cantități însemnate spre România.
Sunt numai câteva date despre ceea ce trimitea Germania spre aliatul român și nu exista intenția de sabotare a unui stat ce ajuta în mod semnificativ la lupta împotriva colosului sovietic. Istoricii români tot repetă ideile lansate în comunista eră și este comod să nu gândești.
Sursă imagine: Romania Military
