Al Doilea Război Mondial a fost dezlănțuit în Europa din voința lui Iosif Stalin, cel care a fost de acord cu semnarea documentului numit Pactul Molotov-Ribbentrop la 23 august 1939, și România a dorit să fie neutră deoarece nu era o putere militară dornică de expansiune teritorială și nici nu se pregătise pentru un conflict de amploare. Conducerea de la Kremlin a fost de altă părere și a fost trimis prin Molotov un ultimatum în urma căruia tancurile cu steaguri roșii au cucerit teritoriile cedate ale Basarabiei, Bucovinei de Nord și ale Ținutului Herței. Detașamente de parașutiști au fost lansate pentru a ocupa punctele de trecere de peste Prut și astfel evacuările să fie greu de făcut în timp scurt.
Granița a fost stabilită pe Prut și zilnic erau provocate incidente, ceea ce însemna că Armata Roșie urma să treacă la ofensivă și peste cursul de apă ce se vărsa liniștit sau mai nervos în Dunăre. Conducerea de la București a fost obligată să se alieze cu Germania și să întărească armata în vederea ducerii luptelor de apărare. Cum Wehrmachtul se pregătea de ofensivă împotriva gigantului ideologic, diviziile de pe linia Prutului au fost trimise să treacă frontiera pentru eliberarea teritoriului românesc, cel recunoscut și-n Tratatul de la Luțk din 1711 că aparține Moldovei.
Forțarea Prutului s-a făcut cu dificultate din cauză că inamicul era în poziții defensive de un an și era interesat să păstreze regiunea pentru viitoare acțiuni militare de amploare împreună cu flota fluvială și cu cea maritimă. Divizia 15 infanterie a făcut un cap de pod pe malul estic al râului și apoi a început să înainteze și Divizia 11 infanterie spre localitatea Bujorul. Un sat românesc trebuia să fie eliberat de sub cruda stăpânire bolșevică. Operațiunea militară părea să fie foarte simplă din moment ce marile unități ale Wehrmachtului spulberaseră armatele sovietice din regiunile vestice. Era o debandadă generală deoarece planurile lui Stalin au fost nimicite. Planurile de la București erau simple și regimentele urmau să alunge trupele staliniste din orice poziție din sudul Basarabiei și să ajungă pe linia Nistrului. Inamicul nu trebuia să aibă timp de odihnă și de construire de sisteme defensive.
Regimentul 2 infanterie făcea parte din Divizia 11 infanterie și a primit drept misiune să elibereze de sub cizma cotropitorilor satul Bujorul, o localitate ascunsă de livezi și podgorii. Coline joase și înverzite făceau peisajul plăcut ochiului. Oamenii locului erau agricultori pașnici ce erau terorizați de politrucii regimului comunist cu idei nebunești de colectivizare și transformare într-o turmă de sclavi.
Planul de pe hârtie și hartă era simplu și frumos. Trupele ce pierduseră linia Prutului nu nai reprezentau un pericol în concepția comandanților, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din teren. Regimentul s-a trezit în fața unui râu ce nici nu apărea pe hărți. Se numea Nârnova, avea o lungime de 49 km și nu avea apă și nici valoare militară. Soldații au înaintat în terenul necunoscut și au ajuns la gârla neînsemnată. Surpriză! Ploile abundente au transformat totul în mlaștină ce acoperea lunca lată cam de o jumătate de kilometru, forțarea devenind un coșmar pentru soldații greu înarmați și echipați. Noroiul adânc făcea ca orice mișcare să fie un calvar și apa putea să ajungă la gâtul oamenilor.
Surpriza bolșevică
Militarii înaintau când au început să se audă explozii de obuze de toate calibrele, cele mai periculoase fiind cele de calibrele 122 și 152 mm. Tunarii staliniști cunoșteau regiunea și au început să tragă de-a lungul cursului de apă începând dinspre Prut. Era o poziție perfectă pentru lovirea unor trupe aproape imobilizate. Au intrat in acțiune și mitralierele staliniste, armele de toate tipurile fiind camuflate prin vegetația bogată. Batalioanele românești au fost oprite la marginea satului de ploaia de gloanțe de calibrul 7,62 mm. O companie de mitraliere se adăpostite într-o livadă ce era vizibilă observatorilor de artilerie și s-a făcut un adevărat cuib de proiectile. A fost prăpăd printre mitraliori și căluții ce cărau armele automate și cartușele. Pomii încărcați cu cireșe și vișine au fost sfârtecați și arși pe altarul comunismului. Ofițerul Nicu Negrici a avut parte de norocul ce trebuie să fie mereu lângă militarul modern. Un proiectil greu, probabil de 122 mm, s-a înfipt în pământ și a făcut conul de schije specific. O bucată de metal încins i-a smuls tocul de la cizmă și i-a gustat puțin sângele din călcâi. Cum poziția putea să fie învăluită deoarece nu exista suficientă infanterie proprie, detașamentele sovietice de acoperire s-au retras spre noi aliniamente defensive și astfel înaintarea regimentelor românești a fost reluată.
Concepția ofițerilor sovietici
Amplasamentul artileriei sovietice a fost studiat de către ofițerul Nicolae Negrici și acesta a fost impresionat de cantitatea de tuburi trase. Mai mult. Toate erau folosite și nu se putea discuta despre o pradă de război. Industria sovietică livrase proiectile din belșug și se aplica ideea că rațiile de obuze sunt greu de evacuat în caz de retragere și atunci trebuie să fie consumate pentru a provoca pierderi inamicului și mijloacele de transport să fie retrase mai ușor.
Demolarea unor mituri istoriografice
S-a scris foarte mult că partea sovietică ducea lipsă de personal instruit, dar locotenentul Nicu Negrici a constatat personal că focul tunurilor era precis și bine întreținut pe obiectivele unde era văzut sau era bănuită prezența inamicul.
Bătălia de la Nârnova din 4 iulie 1941 mai combate un mit. Ofițerul român a văzut lăzi de muniție pe care era scris cu litere mari să nu se facă economie de proiectile, dar să se tragă bine pe ținte. Iosif Stalin a trimis din belșug toate tipurile de muniții și n-a existat o lipsă de pregătire. Istoricii comuniști și cei mai puțin critici au inventat și apoi amplificat legenda cu lipsa de obuze.
Sursă imagine: Picryl
