Pictură realizată de Darie Paula - Paulinia
Statul otoman era în plină expansiune la sfârșitul secolului al XIV-lea deoarece avea o religie monoteistă agresivă, conducători fanatici și dornici de jaf și populație tânără ce era interesată de prădarea lumii creștine. Noțiunea de pace nu era cunoscută. Ghiaurii urmau să fie supuși sau să fie trecuți prin ascuțișul sabiei. Cum popoarele vecine aveau tot religie monoteistă, războiul urma să facă mulți martiri, fericirea în lumea de dincolo fiind o altă promisiune oferită ostașilor. Confruntarea de la Rovine a fost de proporții și a fost descrisă în cronicile creștine balcanice si-n cele otomane, dar au apărut controverse în lumea istoricilor în legătură cu datarea acesteia. Unii specialiști au considerat că a fost pe 10 octombrie 1394 și alții au demonstrat că ar fi avut loc pe 17 mai 1395. Fiecare tabără a venit cu cele mai savante interpretări și multă cerneală a curs pe acest câmp de luptă. Există și alte interpretări privind desfășurarea a două bătălii la datele menționate sau încleștarea celor două oști ar fi avut loc în toamna anului 1395.
Teoria cu 10 octombrie 1394 este cea mai veche și pornește de la textele cronicilor sârbești. Problema este că teoria nu are nici pic de logică dacă se face o analiză a situației internaționale din cei doi ani amintiți. Regele Sigismund de Luxemburg a petrecut sărbătorile religioase de iarnă și apoi a planificat o campanie militară împotriva voievodului rebel Ștefan I Mușat, cel ce prefera vasalitatea în raport cu Polonia deoarece Ungaria era considerată prea agresivă din punct de vedere religios. Chiar dacă anotimpul alb nu era prielnic operațiunilor militare, regele i-a trimis pe secui să asalteze Pasul Oituz în timp ce oastea regală a trecut munții prin altă trecătoare. Forțele invadatoare au ajuns până la Cetatea Neamțului, proaspăt construită. Nu erau șanse de victorie din moment ce nu fuseseră aduse mașinile de asediu și pe drumul de întoarcere armata maghiară a suferit un dezastru la Hindău și regele a fost silit să se retragă rapid prin munții cei înghețați. Evenimentele aveau loc în februarie 1395 și sunt datate în mod sigur în sursele regale.
Dacă ar fi avut loc bătălia de la Rovine, cea în urma căreia voievodul Mircea cel Bătrân a avut probleme cu o tabără ostilă a boierilor în frunte cu pretendentul denumit Vlad Uzurpatorul, regele Ungariei ar fi trebuit să treacă la sud de Carpați și să elimine acest pericol ce avea legătură cu păgânii otomani. Deschiderea unui nou front undeva spre nord nu era indicată deoarece risipea resursele umane și materiale într-o epocă în care regii nu aveau resurse financiare deosebite și nu prea se puteau desfășura două campanii militare într-un an. Vasalii serveau un număr limitat de zile în oastea regală și noțiunea de datorie până la capăt pentru țară nu era înțeleasă de toți cei puternici ai zilei.
Regele Sigismund de Luxemburg a dus o viață normală din punct de vedere religios și a petrecut Crăciunul, dar apoi a considerat că situația de la sud de Carpați este sigură și cu domnitorul Mircea cel Bătrân relațiile erau amicale și urma să fie încheiat un tratat de alianță împotriva turcilor, cei ce nu efectuau campanii militare pe timp de iarnă. S-a putut astfel organiza expediția din Moldova rebelului Ștefan I Mușat.
Acțiunea regelui maghiar cu o parte a trupelor disponibile arată în mod clar că nu avusese loc campania sultanală a lui Baiazid Trăsnetul și domnitorul Mircea reușea să mențină linia Dunării. Totuși, Țara Românească era supusă unor presiuni mari din partea cetelor de năvrapi și era necesară o colaborare cel puțin a forțelor creștine din Transilvania pentru a administra lecții sângeroase de neuitat detașamentelor otomane din bazele de la sud de fluviu.
Bătălia de la Rovine nu s-a putut desfășura mai devreme de luna februarie 1395 și chiar de 7 martie 1395, data Tratatului de la Brașov.
