Situația financiară a României socialiste a început să se deterioreze masiv după seismul din 1977, dar situația a devenit catastrofală din 1980. Conducerea comunistă de la București, cea care putea să decidă orice, a hotărât că se pot face economii consistente în vederea acumulării de fonduri prin reducerea consumului intern și s-a ajuns până la o alimentație rațională, chiar pâinea cea de toate zilele fiind redusă la rații ca-n vreme de război. Populația României era supusă unui nou experiment social și economic. Nu exista un popor european care să fie supus unei umiliri în masă, dar acum se crede că a fost ceva pozitiv în deciziile luate atunci. Mulțimile pot crede orice și nu gândesc.
Nicolae Ceaușescu avea planuri mari și plata datoriei externe era ceva secundar. Se dorea înlocuirea pieselor de calibrul 76,2 mm cu obuziere de calibrul 122 mm. Acestea din urmă au fost schimbate la nivel de divizie cu obuziere de calibrul 152 mm. Transformarea avea loc după 1980 în vederea creșterii puterii de foc a artileriei și aici nu se făcea economie.
Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a fost fabricat din oțeluri speciale la Reșița după o licență obținută din China, ceea de explica marea apropiere a dictatorului de imensul lagăr din Extremul Orient. Era o copie a unei guri de foc de origine sovietică, dar Moscova cerea prea mult pentru armament și România importa prea mult in raport cu puterea economică. Gura de foc necesară la zdrobirea fortificațiilor de campanie avea o masă de 5,7 tone și era greu de asamblat. Tractarea impunea rezolvarea altor probleme și au fost dezvoltate mașini speciale denumite TAR-76 și TMA-83. Modelul mai vechi avea o masă de 14 tone și avea un consum de 80 l de motorină la suta de kilometri. TMA-83 era mai greu și ajungea la 15,8 tone. Mașinile speciale erau deosebit de costisitoare și s-a descoperit că misiunile lor puteau fi îndeplinite de camioanele DAC 665T, mult mai mobile și mai ieftine.
Gura de foc era potrivită cu ideea combinării masei reduse cu cea a puterii sporite de distrugere. Industria a fost chemată să producă muniția necesară din materiale speciale și o singură lovitură avea o masă de 59,28 kg. Fabricile erau obligate să asigure stocurile necesare de proiectile și acestea consumau explozivi și metale. Tunul era o armă pretențioasă și avea nevoie de cel puțin o lovitură pe minut în timpul unor bombardamente de durată. Arma suporta chiar și șase focuri în același interval de timp.
Statul comunist nu putea să producă și să livreze mâncare pentru populație, dar erau dezvoltate programe de înarmare deosebit de costisitoare. Se poate spune că numai aceste obuziere nu puteau afecta economia la nivel macro. Problema era că industria a primit ordin să livreze un alt tun special și costurile erau pe măsură. Avea masa de 7,7 tone și putea să execute tir asupra unor ținte aflate la mare distanță. Se calcula că prețul unui singur exemplar era de cel puțin 1,5 milioane de lei.
Regimul comunist a dezvoltat artileria în mod deosebit în timp de recesiune provocată și populația a trebuit să plătească fanteziile privind înarmarea cu toate categoriile de tunuri și aruncătoare de mine. Nu sunt cunoscute cantitățile în care au fost livrate, dar situația oamenilor ar fi putut să fie mai bună dacă banii n-ar fi fost aruncați pe mijloace de distrugere.
Totuși, sunt conservatori care spun că această tehnică militară era necesară pentru apărare împotriva vecinului de la est de Prut și era foarte bine că erau cerute și livrate cantități din ce în ce mai mari.
Problema este că România socialistă era cel mai supus stat al lagărului comunist și cumpăra rachete tactice din seriaScudșiLunatocmai de la sovietici. Se vindea mâncarea și se făcea rost de puternice sisteme de artilerie în vederea lovirii unor ținte ce se puteau afla și la 300 km. Este greu de crezut că partea sovietică ar fi livrat începând din 1978 astfel de tehnică de luptă unui rebel real.
Poporul român a fost înfometat de dragul armelor și nu pentru plata datoriei externe. Cerealele, carnea, legumele și vinul erau trecute peste hotare și la schimb soseau materiile prime și utilajele ce erau folosite la producerea de mijloace de luptă necesare revoluției mondiale, multe fiind trimise gratuit diferitelor grupări simpatizat de mișcarea comunistă. N-a existat la București cineva care să facă o politică pozitivă pentru locuitorii supuși unui experiment de amploare.
Sursă imagine:Wikimedia Commons