Uniunea Sovietică a fost acel organism statal dezvoltat de către Iosif Stalin după principiile enunțate în anul 1924 în cel mai clar program politic și pentru punerea căruia în practică avea nevoie de forța industriei grele.
A fost începută in anul 1927 industrializarea forțată și economiștii din lumea occidentală, bolnavi după eficiență financiară, au început să se întrebe dacă economia planificată de tip sovietic n-ar da roade la nivel mondial. Combinatele gigantice aveau nevoie de energie și s-a trecut la exploatarea masivă a cărbunelui, petrolul fiind păstrat pentru mijloacele motorizate. Era prea puțin și s-a trecut la bararea cursurilor de apă, cele mici fiind lipsite de importanță. Au fost luate cu asalt fluviile Nipru și Volga în vederea realizării celor mai mari hidrocentrale din Europa. Nici nu visau inginerii europeni astfel de proiecte gigantice din cauză că lacurile de acumulare ar fi înghițit zeci de sate și chiar centre urbane.
Totuși, energia electrică era prea puțină și liderii de partid al decis că atomul înseamnă viitorul. Fizicienii au fost puși să cerceteze modul în care energia nucleară ar putea să fie îmblânzită și astfel să fie dezvoltate reactoare nucleare de puteri mari. Savanții au îndeplinit planurile partidului unic și s-a trecut la ridicarea de centrale gigantice, generatorul RBMK-1000 fiind un proiect ce părea să fie suficient de puternic pentru a satisface cererile marilor centre urbane, mai ales că oferea și abur din belșug pentru încălzirea orașelor.
Sistemul energetic al Uniunii Sovietice părea să fie cel mai eficient prin faptul că scotea energia din piatră seacă și din apa fluviilor. Combustibilii fosili erau dificil de exploatat și de transportat, mai ales cărbunele. Poluarea era vizibilă si pentru cei ce nu credeau.
Orașul Kiev era o importantă aglomerare urbană a Uniunii Sovietice și o adevărată gaură neagră a sistemului energetic comunist. Nu prea departe se afla localitatea Harkov, altă uriașă consumatoare de energie prin industria grea din zonă. Conducerea de la Moscova a decis că singura soluție pentru rezolvarea problemei ar fi ridicarea unei centrale nucleare la nord de oraș și s-a trecut la dezvoltarea unui proiect cu șase reactoare nucleare, primele patru fiind gata până-n 1983 și al cincilea era construit cam în proporție de 75% la nivelul anului 1986. Erau calcule făcute chiar pentru alte șase unități în zonă și astfel centrala ar fi devenit cea mai puternică din RSS Ucraineană și din lume. Grupurile generatoare au fost inițial modele mai vechi, dar Reactoarele nr. 3 și Nr. 4 erau moderne și eficiente. Uniunea Sovietică părea să fie viitorul energetic al omenirii.
A venit însă ziua de 26 aprilie 1986 și un lanț de evenimente nefericite a dus la Dezastrul de la Cernobîl și la distrugerea Reactorului Nr. 4.
Autoritățile de la Moscova n-au vrut să avertizeze omenirea despre catastrofă deoarece se apropia data de 1 Mai și oamenii muncii au continuat să-și trăiască viața de zi cu zi în teritoriile vestice ale lagărului sovietic. Circulația maselor de aer nu este suficient de bine cunoscută și atunci curenții de aer cu particule radioactive au ajuns până deasupra Suediei, stat care a dat alarma la nivel european. Autoritățile sovietice au intervenit pentru a acoperi cumva miezul clocotitor al reactorului și s-a trudit cu tehnică militară și prin spirit de sacrificiu pentru a realiza un sarcofag din beton. Nu se cunoaște numărul victimelor din rândurile trupelor, dar misiunea a fost îndeplinită în cea mai mare grabă, ceea ce indică imensul pericol reprezentat de miezul topit ce genera plutoniu, stronțiu și cesiu. Iadul radioactiv a dus în cele din urmă la abandonarea orașului Pripiat, cel în care locuiau cei ce aveau legătură cu construirea și funcționarea centralei. Intervenția în stil totalitar a armatei a dus la salvarea Kievului și a Bielorusiei. Focul atomic putea să afecteze întregul continent european și au fost identificate terenuri contaminate radioactiv în Franța și Italia. Curenții de aer și norii au deplasat particulele fără să țină cont de granițe și de ideologii politice.
Data de 26 aprilie 1986 trebuie să rămână ca una absolut neagră în istoria omenirii, dar conducătorii de la Moscova au demonstrat că întotdeauna pot mai mult când este vorba să facă rău. Și la nivelul anului 2025 mai există pe teritoriul Rusiei șapte reactoare de tip RBMK-1000, cele ce pot dezvolta vulnerabilități după modelul Cernobîl. Se zice că au fost realizate modernizări, dar fizica nucleară nu este un domeniu în care să se glumească politic.
Simpla existență a centralelor atomice n-ar fi o problemă imediată, dar conducătorii ruși au avut întotdeauna idei uluitoare, catastrofele fiind prezentate drept realizări geniale și nemaipomenite. O coloană militară rusă a pătruns în 24 februarie 2022 cu misiunea să amenințe Kievul dinspre nord și ordinul a fost executat cu plăcere. Chiar dacă zona Cernobîl era de trist renume, soldații ruși nu păreau neliniștiți. Pădurile din zonă erau frumoase și centrala nu părea de speriat. N-au fost date echipamente de protecție și operatorii înarmați se mișcau după cum doreau. Mai mult. Au săpat tranșee în zonă în vederea respingerii unui atac ucrainean. A fost o idee absolut genială a unui ofițer care a aplicat teza conform căreia orice trupă trebuie să fortifice terenul cucerit. S-a procedat ca la carte, dar radiațiile au alte legi decât armatele. Trupurile tinere au rezistat o vreme, dar boala radiațiilor a început să lovească în mod cumplit și trupele de invazie s-au retras spre Belarus. Ar fi fost o poziție bună de atac spre Kiev, directă, dar forțele invizibile i-au convins pe generalii ruși că trebuie să se caute soluții în altă parte și pe teren necontaminat. Nu mai era picior de luptător rus la 1 aprilie 2022 în zona infernului atomic. Militarii Moscovei au împins luptele și spre centrala Zaporije, cea mai mare din Europa și pe care au ocupat-o în urma unor bombardamente. Un singur proiectil poate să atingă echipamente sensibile și care să afecteze unul din cele șase reactoare de tip nou.
Catastrofa de la Cernobîl poate nu s-ar fi produs dacă s-ar fi învățat ceva din incidentele din 1981, când era șase topească miezul de la Reactorul Nr. 1, și de la cele din 1984 de la Nr. 3 și de la Nr. 4. Chiar temutul KGB a atras atenția că s-a construit în mare grabă și există riscuri uriașe, dar nu se încurca elita comunistă cu nimicuri ce nu aduceau slavă ideologică.
Trupele sovietice au ridicat cu sacrificii un sarcofag din beton în 206 zile, dar n-a fost suficient. Energiile nucleare au fragilizat structura și a fost ridicată o nouă construcție metalică pentru a ține captive tonele de uraniu, plutoniu și alte elemente radioactive. Forțele ruse tot atacă Ucraina și o dronă a lovit sarcofagul terminat în 2019. Rusia s-a ars în 1986 cu focul nuclear, dar n-a învățat ceva util.
Sursă imagine: Wikimedia Commons