În data de 29 octombrie se împlinesc 95 de ani de la mare criză economică, așa numită atunci "Marea depresiune", datorită impactului pe care l-a avut asupra economiei la nivel mondial. Având o intensitate foarte mare, criza economică de atunci, a afectat foarte puternic în special SUA, care a avut nevoie de câțiva ani de zile pentru a redresa situația dezastruasă, în care a ajuns în cei 4 ani de zile. Criza fiind rezultatul unor slăbiciuni majore ale economiei, acestea s-au acumulat și s-au accentuat pe parcursul întregii perioade a anilor 20.
Printre cauzele identificate care au determinat colapsul economic se numară distribuția inechitabilă a venitului, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale crahului. La momentul respectiv 200 de corporații controlau jumatate din industria Americii, veniturile celor bogati crescând mult mai repede decât al celorlate categorii sociale, aceste evenimente fiind posibile din cauza guvernului care nu a luat nici o măsură în privința politicilor marilor industrii și a bancherilor, pentru a limita deseori deciziile aberante ale acestora.
Efectele crizei economice s-au făcut adânc simţite în toate ramurile economiei, lovind puternic: industria, comerţul, agricultura, transporturule precum şi sistemul bancar şi de credit.
La sfârșitul deceniului trei, criza economică mondială a întrerupt dezvoltarea economică promițătoare a României și a făcut loc incertitudinilor economice și politice. Criza a lovit România cu deosebită putere, în special datorită faptului că economia sa se baza preponderent pe agricultură. Fiind dependentă de exportul de grâne, ea se afla la discreția pieței internaționale. Declanşată mai puternic la mijlocul anului 1929 în industrie, criza a fost agravată de o serie de factori interni şi externi, printre care: predominarea în economia României a unei agriculturi rămase în urmă, care ocupa 78% din populaţia activă a ţării şi în care se menţineau încă rămăşiţele feudale, împletirea crizei industriale cu cea agrară, existenţa unui volum mare de împrumuturi facute de ţărănime la bănci şi cămătari, înainte de declanșarea crizei şi care trebuiau plătite în condiţiile prețurilor scăzute în care ţăranii își valorificau produsele, nivelul de trai scăzut al oamenilor, nivelul coborât al salariilor muncitorilor şi al câştigurilor ţărănimii muncitoare, scăderea catastrofală a preţurilor produselor românesti ce se exportau, în timp ce s-au menţinut la un nivel ridicat preţurile produselor importate, deţinerea unor poziţii deosebit de puternice de către capitalul străin în economia ţării, îndeosebi în industria extractivă, volumul mare al datoriei publice externe şi anuităţile extrem de grele pentru bugetul de stat sporite ca urmare a împrumutului de stabilizare din 1929 ca şi a împrumuturilor externe din primii doi ani ai crizei.
Relațiile economice naționale și internaționale s-au confruntat cu probleme ca dispariția unor resurse umane și de producție, cheltuieli cu refacerea, emiterea banilor fără acoperire, haos în relațiile economice, scăderea dramatică a cererii și speculații la bursă, care au dus la apariția crizei economice mondiale.
Alte cauze ale apariției acesteia ar fi:
1. Câștigul rapid - în perioada premergatoare crizei cumpărerea de acțiuni era considerată un drum scurt către o avere considerabilă și astfel peste patru milioane de americani dețineau acțiuni la bursă.
2. Credite acordate ușor - băncile acordau credite foarte ușor stimulând consumul, dar în același timp mulți oameni investeau o parte din banii primiți de la bănci în acțiuni la bursă.
3. Supraproducția - la mijlocul deceniului trei industria a început să acumuleze stocuri (supraproductie), dar investitorii fiind optimiști și crezând că va continua creșterea cererii de produse au investit în noi unități de producție crescând stocurile și mai mult. Această reacție a producătorilor a dus la o reacție în lanț ce a dăunat și mai mult economiei ce se apropia de colaps: înfiintarea de noi unități de producție a dus la noi angajări, inutile, și datorită angajărilor au fost contractate noi credite de consum crescând astfel artificial prețul acțiunilor și implicit valoarea companiilor. Din această cauză indicele Dow Jones a crescut în perioada 1921-1929 de aproape șase ori.
4. Consumul exagerat - Consumul exagerat sau dorința obsesivă de a deține cât mai multe proprietăți și bunuri fără ca acestea să fie utile persoanei care le deține.
Motivele Marii crize economice sunt disputate de economiști, existând mai multe teorii: teoria keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă, teoria școlii austriece, teoria șocului creșterii producției (creșterea masivă a productivității datorită electrificării) etc.
Criza în finanțele publice a fost resimtită puternic de muncitorii din țara noastră, deoarece s-a adâncit exploatarea suplimentară a acestora pe calea creșterii impozitelor și a inflației. Au fost majorate în special impozitele indirecte, îndeosebi taxele de consumație.
În afară de creșterea impozitelor și taxelor au fost puternic reduse salariile funcționarilor și muncitorilor aplicandu-se în ianuarie 1931 prima "curbă de sacrificiu" asupra salariilor, acestea au fost reduse cu procente între 10-23%, ceea ce a dus la o "economie" a statului de 3,4 miliarde lei. În septembrie 1932 a fost aplicată a doua curbă de sacrificiu care a adus noi "economii" statului de 5 miliarde lei, iar în februarie 1933 a fost adusă a treia curbă de sacrificiu pentru reducerea salariilor. Cu toate aceste reduceri, statul amâna plata salariilor cu luni de zile lăsând muncitoii și functionarii fără mijloace de existentă. Creanțele restante ale statului se ridicau la finele anului 1933 la circa 17 miliarde lei.
Întrucât masele de contribuabili nu puteau să facă faţă fiscalităţii excesive, iar tensiunile sociale aveau tendinţa de a submina liniştea publică, Guvernul a procedat în anii depresiuni economice la o atenuare a fiscalităţii. Astfel, în septembrie 1932, a fost adoptată legea prin care, cu începere de la 1 octombrie acelaşi an, se diminua impozitul agricol cu 50%, se reducea impozitul pe clădiri de la 12% la 10% şi cel profesional, perceput de la avocaţi, medici, ingineri, de la 8% la 6%, se suprima impozitul pe cifra de afaceri pentru micii meseriaşi dacă lucrau singuri sau cu cel mult 6 persoane, cu condiţia ca venitul obţinut să nu depăşească 6.000 lei pe lună ş.a. În acelaşi timp, au fost întreprinse şi alte măsuri referitoare la politica fiscală. Astfel, în aprilie 1933, este adoptată legea pentru unificarea contribuţiilor directe şi pentru instituirea impozitului pe venitul global, lege care modifică, faţă de legile anterioare, centrul de greutate al politicii de impunere. Legea menţionată stabilea şapte categorii de impozite şi proteja într-o măsură mai mare decât înainte veniturile obţinute din salarii, din activităţi intelectuale şi din agricultură. Totodată, ea a urmărit obţinerea unor venituri sporite pe seama capitalurilor imobiliare şi eliminarea evaziunii fiscale.
Situația grea a finanțelor statului s-a datorat și împrumuturilor grele, contractete de stat în străinătate ca și concesiunilor acordate monopolurilor străine.
Criza din anii 1928-1933 a avut urmări dezastruoase pentru muncitorii de la orașe și de la sate. Aceasta a dus la ruinarea a milioane de producători agricoli mici și mijlocii. Venitul național a scăzut în anii crizei de la 11.000 lei pe cap de locuitor în 1928, la 4.800 lei în 1932.
Reducerea capacităților de producție sau închiderea lor se traduce pe plan social în amplificarea șomajului, unul dintre indicatorii esențiali în aprecierea gravității depresiunii din 1929-1933. Șomajul atinge o parte considerabilă a forței de muncă activă, se reflectă imediat în nivelul de trai, dar are și aspecte psihologice surprinzatoare: foarte multe sinucideri în rândul ceror care contractaseră credite și nu le mai puteau rambursa. Șomajul a luat proporții necunoscute în România, înainte de 1929, iar până în anul 1932, circa 35% din totalul salariaților erau șomeri. Acțiunea industiașilor de a arunca pe spatele oamenilor muncii greutățile provocate de criză s-a tradus printr-o puternică scădere a salarizării. Deși prețurile mărfurilor agricole și industrial au scăzut în anii 1929-1932, nivelul salariilor erau sub nivelul prețurilor. La scăderea salariului real al muncitorilor și funcționarilor, a contribuit și creșterea impozitelor directe și indirecte.
Circulația bănească în anii 1929-1933 a fost marcată de o însemnată depreciere a leului. Alături de situatia grea din industrie și agricultură, fuga de capitaluri din țară, epuizarea rezervelor de devize ale Bancii Nationale, acordarea de credite statului de catre B.N.R. pentru încercările de a echilibra bugetul etc. au contribuit la această depreciere monetară.
În România, criza in domeniul creditului a dus in iunie/iulie 1931 la prăbusirea unor banci mari ca: "Banca Generala a Tării Românesti", Banca Bercovitz", "Banca Marmorosch Blanck". Criza in domeniul creditului a fost agravată de legăturile strânse între unele bănci mari din țara noastră și unele banci din străinatate care au redus creditele, au retras capitalurile din România etc.
Această criză, aprecia economistul Virgil Madgearu a surprins țara noastră într-un moment de convalescență, dobândit în cursul anului 1929 cu prilejul stabilizării monetare și spulbera efectele potențial-pozitive ale acesteia. Mai mult decât atât, adauga el, sunt accentuate pentru o mare perioadă de timp deficiențele de care suferise economia românească înainte de stabilizarea mentionată.
Ca o concluzie a ceea ce s-a numit "Marea depresiune" care a luat amploare în anul 1929, subliniez faptul că aceasta a avut un impact mondial și a durat până în anul 1933, fiind cea mai îndelungată și severă depresiune economică și care s-a încheiat în diferite țări ale globului în momente diferite.
Sursă imagine: Wikimedia Commons