Istoricii români au încercat după 1989 să găsească și părți bune ale regimului comunist instaurat treptat după august 1944 și au lansat teoria că s-a produs o distanțare față de politicile Kremlinului după moartea lui Stalin și s-a ajuns chiar să se discute despre un fel de independență în anul 1964, profitându-se astfel de retragerea trupelor sovietice din România populară. Nicolae Ceaușescu a continuat ideile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a făcut totul pentru a diminua influența puternicului vecin de peste Prut, suficient cât să nu provoace o invazie de felul celei din Cehoslovacia anului 1968. Teoria istoriografică apare prin cărți științifice, articole de popularizare și a ajuns în manualele aflate pe băncile elevilor.
În realitate, era chiar o foarte mare apropiere și livrările de armament demonstrează că liderii celor două state aveau o anumită strategie la nivel european și chiar mondial. România trebuia să pară altceva în cadrul lagărului socialist pentru a avea acces la tehnologii vestice, dolari și, mai ales, să poată plasa mai ușor spioni. Conducerea de la București a primit în dotare rachete de tip SCUD și existau deja două divizioane la Ineu și Tecuci în anul 1961. Erau proiectile ce puteau să lovească ținte aflate la 170 km. Au sosit și rachete Luna, cu bătaia de 55 km, și erau trei divizioane în anul 1962. Brigăzile din Tecuci și Ineu au primit în 1978 și lansatoare de SCUD-B, noua armă având o masă de 6,35 tone și putea să atace ținte la 300 km. A fost cea mai puternică piesă de artilerie din dotarea forțelor comuniste ale României.
Se observă din aceste câteva date că Uniunea Sovietică a trimis armament special către București, ceea ce înseamnă că acolo existau oameni fideli, de mare încredere. Erau niște fanatici ce puteau oricând să sacrifice poporul pentru ideile comunismului. N-a existat nici urmă de independență.
Sursă imagine:Fototeca online a comunismului românesc, 1/1985
