Se discută în istoriografia contemporană despre rolul României în anii primei conflagrații mondiale și unii autori au emis tezele că soldații români n-au avut un rol important și că mai mult au încurcat armata rusă. Este foarte ușor să lansezi teze stând într-un birou călduț și visând la titluri academice. Oare să fie adevărate ipotezele? Să fi fost simple exagerări naționaliste? Să analizăm situația Diviziei 76 infanterie de rezervă a Imperiului german. A fost înființată în decembrie 1914 pentru a face față valurilor rusești ce se îndreptau spre Prusia Orientală. A participat la luptele de pe Frontul de Est până în septembrie 1916. Atunci a fost luată din fața trupelor rusești și trimisă să atace forțele române din Transilvania. Dispăreau astfel trei regimente de infanterie, două de artilerie și o companie de aruncătoare de mine, bombele cu mult explozibil fiind foarte temute de infanteriștii ruși. A fost apoi măcinată în sângeroasele încleștări din zona Câmpulungului. S-au adăugat alte pierderi în vara anului 1917. Abia în martie 1918 a ajuns pe Frontul de Vest unde a rezistat eroic asalturilor aliate. Intrarea României în război a însemnat pentru Germania pierderea unei divizii de clasa a treia ca valoare, dar legile conflictelor sunt altele. Reich-ul a pierdut practic două divizii în 1916. Una a fost deplasată în Transilvania și o alta a fost obligată să-i ia locul în linie. Nu se mai putea realiza masa pe o direcție și comandamentul german a fost obligat să treacă la defensivă până la revoluția bolșevică. Gestul României a pecetluit soarta Puterilor Centrale, armistițiul putând să fie încheiat încă din 1916.
Sursă imagine: Flickr
