Curentul electric era acea sursă de energie care putea să ducă la apariția de fabrici mai puțin poluante, cu motoare de dimensiuni mai mici și să asigure populației condiții mai bune de trai. În plus, era mai mult timp de lucru, de studiu și de petrecere. Specialiștii îl considerau un simbol al progresului și al viitorului.
România nu putea să facă excepție de la moda economică și științifică a epocii interbelice și a început o muncă de electrificare a localităților prin efortul statului și al firmelor private. S-a ajuns ca-n anul 1938 să fie 4.425.998 de locuitori să beneficieze în locuințe de noua formă de energie, ceea ce însemna că s-a reușit atingerea unui procent de 24,5%, în creștere de la 24% în 1937.
Procentul de cetățeni ce beneficiau de lumina electrică varia de la o localitate la alta în funcție de interesul celor de la putere, de numărul de locuitori, de numărul de fabrici din regiune și de distanțele față de centralele furnizoare. Erau în anul 1938 565 de așezări electrificate și cel mai electrificat județ era Brașovul cu 74,7%, urmat fiind de Ilfov cu 69,8%. Sibiul atingea un procent de 69,5%.
Procesul de electrificare a continuat mai lent în perioada războiului mondial și ar fi fost accelerat după încetarea ostilităților în stil occidental, dar autoritățile comuniste au avut alte idei.
Sursă imagine: Pexels