O legendă românească spune că a fost cândva un cioban numit Bucur care își trăia viața prin pădurile și câmpiile de pe malurile Dâmboviței alături de turmele sale. Ciobanul avea și o fată, numită Anca, de-o frumusețe sclipitoare care a atras interesul tătarilor care bântuiau meleagurile în acea perioadă. Uimiți de frumusețea ei, aceștia reușesc să o răpească pe fată, iar Bucur îi va urmări tocmai până la Nistru, unde răufăcătorii se vor îneca în încercarea de a scăpa. Fata este salvată, cei doi întorcându-se pe malurile Dâmboviței. Pentru a-și apăra fata, Bucur hotărăște să-și împrejmuiască stână cu ziduri mari din lemne, ca o cetate. Ulterior, lângă va construi și o biserică. Tot mai mulți oameni s-au adunat în jurul cetății lui Bucur, și-au construit case, iar în final toată așezarea a devenit un adevărat oraș pe care românii l-au numit București în onoarea ciobanului care a bătut primul lemn în pământul capitalei.
Cam așa sună faimoasă legendă a fondării capitalei României. Biserica lui Bucur încă există în Sectorul 4 al orașului, cel puțin se zice că e cea construită de el. Alte variante ale acesteia spun că Bucur cobora cu turma sa de oi din Valea Râmnicului și se îndrepta spre Dunăre, dar s-a oprit pe malul Dâmboviței, iar altă versiune spune că ciobanul a fost cel care a furat o fată, pe Mușa, fiica lui Giurgiu, un boier care stăpânea munții Vrancei, și a fugit cu aceasta din Valea Râmnicului până pe malurile Dâmboviței. Oricât de frumoasă sună povestea, și chiar dacă ar avea un dram de adevăr, e doar un mit local, singura legăturii a Bisericii lui Bucur cu legenda fiind doar numele. Cert este că nu se știe clar cum a fost fondat orașul. Altă poveste spune că întemeietorul a fost legendarul Negru Vodă. Cât despre denumire, originea este la fel de neclară. În secolul al XVII-lea, un călător oriental pe nume Evlya Celebi spunea că numele de București vine de la Ebu-Karis (Bukris - București) din tribul Beni-Kureis. Un călător elvețian, Franz Josef Sulzer, considera că numele vine de la "bucurie", ba chiar în albaneză "bukureshti" se traduce ca "frumos este".
Oficial, prima menționare a orașului București în istoria României are loc pe 20 septembrie 1459 într-un document al lui Vlad Țepeș, domnul de atunci al Țării Românești, document unde așezarea este trecută ca și reședință domnească. Orașul a fost reședința preferată și a domnitorului Mircea Ciobanul la mijlocul sec. al XVI-lea, cel care a și asigurat Bucureștiul cu apă și mâncare, a construit palatul și biserica din Curtea Veche și a înălțat o palisadă, zid din lemn, în jurul orașului. Bucureștiul avea să fie distrus la sfârșitul secolului XVI de către armatele conduse de Sinan Pașa, ca răspuns la revolta provocată de Mihai Viteazul. Reconstruit următoarele decenii, a început să prospere în secolul al XVII-lea datorită comerțului tot mai mare cu popoarele de la sud de Dunăre, devenind cea mai populată așezare a Țării Românești, și încet și centrul ei politic și economic, iar în 1659 devine capitala acesteia sub domnia lui Gheorghe Ghica. Mutarea capitalei din Târgoviște a fost un ordin turcesc, Imperiul Otoman considerând că Bucureștiul va fi mult mai ușor de controlat fiind în câmpie și aproape de Dunăre.
Imediat după primirea noului statut, orașul va trece printr-o perioadă de modernizare. Se înființează prima insitituție de învățământ superior, Academia Domnească, în 1694, iar în 1704 se înființează Spitalul Colțea, primul spital din București. Secolul al XIX-lea o să vadă orașul devenind capitala României după unirea Țării Românești cu Moldova. Arhitectura capitalei se va apropia din ce în ce mai mult de stilul occidental, apare Hanul lui Manuc și Hanul cu Tei, apar primele parcuri publice (Kiseleff și Cișmigiu), se construiește Palatul Băncii Naționale, Ateneul Român, Palatul CEC, Muzeul Național de Istorie, Palatul Bursei. Tot în același secol se vor fonda Universtitatea din București și Universitatea Politehnica, ambele avându-și originile în Academia Domnească. Arhitectura renascentistă, barocă, neoclasică și rococo începeau să domine clădirile Bucureștiului, iar spre deosebire de restul capitalelor balcanice, cea a României părea mai apropiată ca aspect de orașele occidentale, motiv pentru care avea să primescă titulatura de "Micul Paris".
La sfârșitul secolului apare și arhitectura neoromânescă, promovată de arhitecții Ion Mincu și Ion Socolescu care au încercat să combine stilurile arhitecturale din acea perioadă cu tradiția românească, printre clădirile faimoase construite în stil neoromânesc numărându-se Bufetul din Șoseaua Kiseleff, Școala Centrală din București, Casa Lahovari sau Casa Oprea Soare. Neoromânismul și-a atins apogeul în perioada interbelică, alături de acesta apărând și clădiri în Art Deco precum Palatul Telefoanelor. Tot în aceeași perioadă Bucureștiul se extinde în nord, și apar noi cartiere precum Bucureștii Noi (Sector 1) și Vatra Luminoasă (Sector 2).
După Al Doilea Război Mondial, Bucureștiul a trecut prin cea mai semnificativă transformare a sa din punct de vedere arhitectural. Odată cu venirea regimului comunist, arhitectura capitalei noii Republici Populare Române avea să se inspire după cea sovietică, arhitectură ce se numește tehnic realism socialist. Realismul socialist a fost un răspuns al lumii sovietice împotriva arhitecturii Art Deco, care era considerată prea capitalistă. Cea mai celebră construcție realist socialistă este Casa Scânteii (Casa Presei Libere astăzi), fiind centrul editorial al ziarului Scînteia, ziarul de propagandă al partidului. După moartea lui Stalin, se renunță încet la realismul socialist și se preia un nou stil ca inspirație, Bauhaus. Un exemplu este Sala Palatului, construcție care aparent l-a impresionat pe liderul sovietic Nikita Hrușciov, care a cerut construirea uneia mai grandioase în Moscova. În aceeași perioadă, România trecea prin procesul de urbanizare forțată a Partidului Comunist, iar mulți țărani au fost mutații din sate în capitală, apărând cartiere noi precum Berceni, Pantelimon, Rahova sau 1 Mai. Administrarea orașului se schimbă de asemenea, în 1968 este împărțit în 8 sectoare care vor deveni în 1979 cele 6 din prezent.
Perioada comunistă a văzut și cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului, cutremurul de pe 4 martie 1977, care a dus la moartea a mii de localnici și distrugerea a sute de clădiri. Nicolae Ceaușescu a profitat de cutremur pentru a începe un proces de "schimbare la față" a orașului prin care visa să-l transforme într-o adevărată metropolă comunistă. Cele ma grandioase noi construcții urmau să fie Casa Poporului (astăzi Palatul Parlamentului) și Bulevardul Victoria Socialismului (astăzi Bulevardul Unirii), acestea fiind construite peste cartierul Uranus. Palatul Parlamentul este cea mai costisitoare construcție realizată de statul român în istoria sa, estimată la 4 miliarde de euro este cea mai scumpă clădire administrativă din lume, iar în același timp utilitatea ei este infimă față de costuri. Aproape 70% din Palat este încă nefolost, motivul fiind că multe camere au fost construite doar din grandomanie, fără să se țină cont dacă chiar sunt utile sau nu. Deși trebuia să fie cel mai prestigios monument al capitalei, fosta Casă a Poporului a primit locul doi într-un top al celor mai costisitoare, lipsite de succes şi ruşinoase proiecte de arhitectură făcute vreodată, top realizat de cel mai mare site de arhitectură din lume, Arch Daily.
După revoluție și căderea regimului comunist, Bucureștiul a trecut printr-o nouă perioadă arhitecturală, cu apariția clădirilor de birouri tip occidental și a zgârie-norilor, plus dezvoltarea de noi cartiere precum Pipera, Băneasa, Primăverii. Printre clădirile nou construite se numără Floreasca City Center, Asmita Gardens, turnurile City Gate, turnul BRD etc.
Bucureștiul este sărbătorit în fiecare an pe 20 septembrie, zi care marchează prima mențiune a orașului în istoriografia română. Astăzi, Bucureștiul continuă să fie orașul cu cea mai spectaculoasă creștere în deceniile de după 1989 și încearcă să copieze capitalele vest-europene, atât ca și aspect, dar și cultural. Din păcate, pe lângă toate beneficiile, creșterea din ultimele decenii a adus probleme administrației locale care încă încearcă să găsească soluții la creșterea poluării și a traficului, dar și la demolarea ilegală a clădirilor istorice din cauza speculei imobiliare.
Sursă imagine: Wikimedia Commons