Povestea despre lipsa de ajutor din partea aliatului german a fost rostogolită în toată perioada comunistă și a rămas valabilă și astăzi. Nici măcar publicarea documentelor de arhivă n-a schimbat punctul de vedere al autorilor dornici să publice cât mai mult din punct de vedere cantitativ.
Berlinul a trimis în câteva luni 137 de tunuri antiaeriene de calibrul 20 mm în vederea ducerii luptelor cu un inamic ce trimitea la asalt din ce în ce mai multe avioane și, normal, erau protejate în partea inferioară a fuzelajului. Gloanțele de mitralieră nu mai reușeau să facă mare lucru împotriva unor tancuri zburătoare de tip Il-2. Tehnica antiaeriană putea să fie utilă și pentru respingerea atacurilor infanteriei prin ploaia de proiectile explozive. Erau mici, dar veneau deosebit de multe.
Chiar mai multe au fost cele 163 de tunuri antitanc de calibrul 47 mm tip Bohler, cele ce erau capabile să lupte cu tancurile ușoare, mașini dotate cu blindaj subțire sau împotriva infanteriei. Erau utile în primele linii și partea sovietică utiliza în masă piesele de artilerie de calibrul 45 mm.
Batalioanele de vânători de munte erau definite drept unități de elită și au fost înzestrate cu armament modern. Au primit sprijin din partea a 20 de tunuri de calibrul 75 mm și a 12 obuziere de calibrul 100 mm. Erau guri de foc special construite pentru luptele în teren accidentat.
Antanta a trimis României în Primul Război Mondial 286 de tunuri de diferite calibre și Germania a expediat numai din cele patru categorii amintite 332 de guri de foc. Al Treilea Reich nu avea un regim politic pozitiv la scara istoriei, dar nu se poate spune că nu s-a trimis tehnică de luptă. S-a văzut după 23 august 1944 ce înseamnă un alt aliat totalitar. Autorii români au trecut prin cărți doar câte ceva din ceea ce a sosit și apoi au rezolvat problema cu un scurt etc.
Sursă imagine: Romania Military
