Istoricii din perioada comunistă și din cea de după 1989 au scris cu tărie sau cu ură proletară că Al Treilea Reich și-a bătut joc de aliatul din Carpați și nu i-a oferit suficient armament pentru război în schimbul petrolului și al altor produse strategice. Chiar publicarea de documente n-a dus la schimbarea tezelor istoriografice vechi și considerate cu valoare științifică.
Au fost publicate date despre livrările de arme automate din perioada ianuarie-septembrie 1943 și se poate afla că au sosit 1.150 de mitraliere. S-au adăugat 1.400 de puști-mitraliere și informațiile sunt din surse românești. Par puține în raport cu necesitățile provocate de un război mondial.
Problema era că Wehrmachtul ducea lipsă de tehnică automată în raport cu amploarea misiunilor încredințate. Nu era ceva de mirare să fie utilizate mitraliere sovietice de captură de tip Maxim M1910, arme ce aveau răcire cu apă și erau perfecte pentru apărare în fortificații de campanie. Cartușele staliniste de calibrul 7,62 mm erau puternice și gloanțele aveau efect devastator asupra militarilor atinși. Nu era suficientă muniție sovietică de captură pentru a satisface cererea trupelor. Au fost folosite pentru instrucție și pentru unitățile din sectoarele liniștite de front mitraliere germane din prima conflagrație mondială sau din capturile făcute în statele europene.
Wehrmachtul era departe de imaginea de dotare perfectă și nu trebuie să se uite că arma principală de luptă a infanteriei a fost o pușcă de calibrul 7,92 mm cu încărcare manuală.
Germania nu s-a pregătit serios de război și a fost normal să nu aibă ce să ofere aliaților în raport cu cererile acestora.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
