Se aude prin popor, puțin citit în raport cu numărul total de persoane, că pe vremuri era mai bine, că atunci economia duduia și totul se producea în țară. Ce se mai produce astăzi în România? Partea proastă pentru cei ce lansează astfel de teorii este că există în continuare anuarele statistice publicate în epocă și acum nici nu contează dacă datele au fost exacte sau au fost manipulate de către autorități. Problema este că regimul de la București trăia într-o lume fantastică și lua tot felul de decizii ce nenoroceau neamurile trăitoare între frontierele cu sârmă ghimpată și cu trăgători ce aveau din belșug gloanțe ascuțite.
Economia putea să duduie, dar toată munca era în zadar dacă autoritățile nu întrețineau relații comerciale și științifice cu statele avansate. SUA era considerat un dușman ideologic și tot comerțul se reducea în anul 1960 la numai 41,6 milioane de lei valută. Ar fi fost bine să se realizeze ceva export, dar produsele românești abia au valorat 3,8 milioane. Comuniștii nu puteau să trimită mărfurile pe o piață de unde s-ar fi făcut rost de multă valută forte din cauze ideologice și situația s-a păstrat și-n epoca Nicolae Ceaușescu, chiar dacă a fost un oarecare dezgheț. Astfel, schimburile comerciale au ajuns în anul 1967 la 159 milioane de lei valută, dar exporturile erau reduse la numai 53 de milioane. Balanța comercială era prea dezechilibrată pe relația cu puternica economie de peste ocean.
Dezvoltarea unei presupuse economii de tip socialist în care să conteze ideile politice a generat un efort inutil din partea tuturor locuitorilor muncitori și s-a ajuns la ridicarea unor giganți industriali ineficienți din cauză că produceau mărfuri sărace, neinteresate la export. A fost absolut normal ca astfel de coloși să dispară după 1989 și să fie înlocuiți cu fabrici mai mici și cu tehnologii noi, inclusiv roboți performanți.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 31(18)/1950
