Anul 1944 a adus ocuparea României de către trupele sovietice și coșmarul roșu a durat cel puțin până la 22 decembrie 1989. Românii nu sunt mulțumiți totuși de regimurile democratice deoarece se face prea puțin pentru popor și se fură prea mult de către cei de la putere, ceea ce duce în mod normal la plecarea din țară a tineretului și la destrămarea familiilor. Era mai bine înainte deoarece era o unitate socială.
Autorii unor astfel de interpretări uită că acest monolit social era asigurat prin forțele represive ale statului comunist, inclusiv prin folosirea muniției de război la granița cu Iugoslavia, zonă pe unde erau șanse mari să se ajungă în lumea occidentală. Aceste idei referitoare la o idealizare a trecutului comunist sunt emise de cei ce nu vor să studieze și să gândească. Datele statistice ale autorităților comuniste de la București au fost publicate după 1989 și arată o scurgere spre vest a celor ce erau sătui de realitățile din țara în care nu găseau o pâine sau o carne de calitate. Au plecat în 1980 5.773 de tineri cu vârsta sub 18 ani și cu acte în regulă, în conformitate cu prevederile unor înțelegeri internaționale. Era echivalent cu întreaga populație o orășelului Cavnic la nivelul anului 1992. S-a ajuns în 1988 la 7.564 de ieșiri din țară și, cum situația alimentară nu s-a îmbunătățit, în anul 1989 au plecat alți 10.593 de copii și adolescenți, cam cât orașul Costești din județul Argeș.
Sunt numai trei exemple din ceea ce se întâmpla în România comunistă și deschiderea granițelor a echivalat cu ruperea unui baraj de hidrocentrală. Populația disperată de experimentele politice a fugit spre vest.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 221/1977
