Iosif Vissarionovici Stalin a făcut ceva studii de teologie, dar a devenit un convins ateu și a combătut cu violență misticismul religios. N-a bănuit că orice credință este tot o religie, chiar dacă nu există o divinitate. Totuși, liderul comunist a ajuns la puterea supremă și avea nevoie să se închine la ceva și noul zeu a devenit artileria. Aceasta a fost prezentă sub formă de tunuri, autotunuri, lansatoare multiple de rachete și rachete de toate tipurile. Gurile de foc au fost cele care l-au încântat prima dată și întreaga industrie a fost ridicată în jurul mijloacelor de distrugere. Mulți sunt cei ce plâng după industria comunistă și nu pot pricepe de ce s-au prăbușit multe capacități de producție. Explicația este una simplă, dar care este dificil de înțeles de către omul prea puțin pasionat de cercetarea istorică.
Uzinele mecanice au înflorit în lagărul comunist pentru o producție de masă și erau locuri de muncă din belșug. Problema era că mărfurile finale n-aveau utilitate pentru populație, cea care era obligată să renunțe la orice pentru a asigura funcționarea sistemului industrial. Tunul M-46 de calibrul 130 mm nu pare să fie ceva deosebit, dar era o gură de foc ce avea o masă de 7,7 tone și putea să trimită un proiectil la o distanță de 27 km. Era absolut necesară focului de contrabaterie și de dispersare a concentrărilor de trupe inamice, dar performanțele balistice erau realizate numai și numai prin utilizarea unor oțeluri speciale, deosebit de costisitoare. Un tractor special de artilerie era necesar pentru deplasarea gurii de foc până la poziția de tragere.
Piesa de artilerie cu cea mai lungă bătaie de pe câmpurile de luptă a apărut în anul 1946 și a fost uitată și de specialiști până când a revenit pe câmpul de luptă din Ucraina. A fost un semn că Iosif Stalin a dorit cu orice preț să înceapă un nou război pentru realizarea revoluției mondiale, dar distrugerile din conflictul proaspăt încheiat au fost mai grave decât s-a crezut și ostilitățile au fost amânate până-n iunie 1950. Tunurile au vorbit apoi în Coreea.
Nu se poate spune că un singur tun de calibrul 130 mm putea să afecteze economia planificată după cele mai riguroase idei marxist-staliniste, dar autoritățile de la Moscova au trecut la dotarea tuturor armatelor cu puternica armă de superioritate artileristică. Modelul a fost copiat în China și apoi în România comunistă, stat care a luat credite și utilaje din statul asiatic pentru a avea tunul mult dorit de către Nicolae Ceaușescu. Economia statului din Carpați a avut apoi probleme să fabrice proiectilele de câte 33,4 kg. Fiecare piesă avea nevoie de un stoc de sute de obuze speciale și pulberea de propulsie era deosebit de scumpă. Uzine întregi fabricau substanțele instabile pentru a asigura muniția necesară tunului M-46, cel ce era considerat uzat moral după trecerea a două decenii de la prima apariție. Românii mâncau pâine când apucau, dar statul dezvolta masele de artilerie pentru războiul necesar realizării revoluției mondiale. Nicolae Ceaușescu avea planuri numai de expansiune ideologică și conta prea puțin poporul român.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
