Anul 1917 putea să aducă Pacea în Europa după bătăliile de uzură de la Verdun și de pe Somme, dar conducătorii ambelor tabere s-au ambiționat să mențină situația sângeroasă, mai ales că imensele comenzi de armament generau averi frumoase celor ce aveau fabrici și celor care comandau. Generalii și politicienii se întreceau în cereri de armament și muniții în timp ce oamenii erau sfârtecați prin tranșeele înghețate sau pline de glod. Militarii de rând erau inoculați cu valorile patriotismului în timp ce cei de la putere petreceau până când cădeau istoviți de mâncare și băutură. Nu este de mirare că multe decizii erau luate anapoda.
Armata română, prinsă în uriașa confruntare, a fost obligată să lupte pentru oprirea valurilor de militari inamici. Având la dispoziție tehnică de luptă franceză, diviziile noi erau capabile de acțiuni ofensive și-n iulie 1917 a început Bătălia de la Mărăști, denumirea fiind dată după satul puternic fortificat de către germani.
A fost o surpriză totală pentru comandamentul inamic, regiunea părând absolut secundară în raport cu valea largă a Siretului și cu trecătoarea de la Oituz. Terenul frământat favoriza apărarea și părea imposibil de forțat printre rețelele de sârmă ghimpată ce era protejată de focul mitralierelor adăpostite. Unitățile de asalt au depășit obstacolele ridicate de germani și au provocat panică la nivel înalt și au început să fie concentrate noi batalioane din regiuni îndepărtate.
Unii istorici români de după 1989 au vrut să rămână prin ceva în ingrata Istorie, cea care șterge amintirea celor ce nu fac prea multe și șocante acțiuni. Bătălia de la Mărăști a fost retrogradată la o confruntare tactică, fără prea multă influență în război. Se pare că este foarte ușor din stilou sau din tastatură să inventezi noi interpretări presupus științifice. Documentele germane asupra încleștării ar fi fost interesante pentru emiterea unor judecăți de valoare, dar trebuie să ne mulțumim momentan cu cele românești publicate. Generalul Alexandru Averescu raporta la 17 iulie 1917 că au fost duși în captivitate 30 de ofițeri și 2.700 de militari germani nerăniți. Nu par mulți în raport cu efectivele totale ale Puterilor Centrale, dar acestea erau într-o inferioritate numerică clară față de cele ale Antantei. Raportat la câteva zile de confruntare și la o divizie de infanterie, era o catastrofă pentru germani. Berlinul era obligat să completeze barajul și astfel densitatea de militari a scăzut în sectoarele de ofensivă. Pierderile în arme erau mult mai șocante. Au fost strânse 30 de tunuri, multe fiind întoarse împotriva foștilor proprietari. Se adăugau 22 mortiere de tranșee și patru aruncătoare de mine, guri de foc deosebit de periculoase prin numărul de proiectile trase pe minut și încărcăturile de explozibil erau puternice. Au fost găsite 2.400 de puști și 26 de mitraliere. Era un bilanț provizoriu, dar era clar pentru orice observator că Divizia 218 infanterie a fost spulberată și n-a mai fost refăcută pentru acțiuni ofensive. Nu sunt cunoscute nici astăzi pierderile în morți și răniți. Germanii au fost obligați să refacă și stocurile de muniții. Generalul român nota că au fost găsite depozite impresionante de cartușe pentru puști și de grenade. Un depozit uriaș de proiectile pentru artilerie a fost descoperit la Rotilești. Trenurile trebuiau să aducă munițiile tocmai din Germania și apoi sa fie deplasate pe drumurile grele de munte din zona Vrancea.
Pierderile umane și materiale menționate în notițele generalului Averescu au fost suficiente pentru a împiedica dezvoltarea ofensivelor de la Mărășești și Oituz. Nu este exclus să fi fost afectat și moralul luptătorilor germani, uimiți să vadă o nouă armată perfect echipată după model francez.
Situația armatelor Puterilor Centrale era dezastruoasă pentru că fronturile se întindeau pe lungimi de mii de kilometri și generalii erau obligați să găsească efective pentru acoperirea tranșeelor. Zilnic erau rărite rândurile apărătorilor puternici din punct de vedere biologic și apoi au fost recrutați și cei cu probleme fizice și psihice. Pozițiile germane și ale aliaților lor erau șubrezite și a fost posibilă străpungerea din 1918, victoria fiind amânată numai de neînțelegerile din conducerea Antantei.
Sursă imagine: Wikipedia
