Prima parte a anului 1941 a fost dominată de zvonuri privind declanșarea unui război ideologic între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, dar ambele tabere negau astfel de știri. Se spune că Stalin credea în cuvântul lui Hitler și nu dorea să considere drept reale informațiile privind concentrările de trupe la frontiera de vest. Așa se explică dezastrul Armatei Roșii din ultimul semestru al anului 1941 și dictatorul de la Kremlin a fost considerat de vină pentru nenorocire. Diviziile sovietice au fost luate prin surprindere de tirul artileriei germane și aviația a reușit să distrugă cam tot ce putea să zboare de pe aerodromurile aflate prea aproape de frontieră. Au fost distruse depozite de carburant și de muniții, ceea ce a dus la imobilizarea multor blindate prețioase și transformate astfel în fier inutil. Armata Roșie a fost distrusă din cauza lui Iosif Stalin și a serviciilor secrete, cele care n-au oferit cele mai bune date despre ceea ce făceau generalii naziști în vest.
Realitatea a fost cu totul alta. Marea Britanie era interesată să fie dezlănțuită forța diviziilor sovietice asupra trupelor naziste și ambasadorul sovietic I. M. Maiski a fost convocat oficial pe 10 iunie 1941 de către A. Cadogan, subsecretar permanent în domeniul afacerilor externe, și care i-a comunicat modul în care au fost concentrate diviziile germane și locurile unde se află marile unități ale Reichului. Erau indicate clar cele de infanterie sau de tancuri și orice specialist militar ar fi putut să intuiască planurile conducerii de la Berlin. Deplasarea blindatelor, mașini ofensive prin excelență, ar fi trebuit să dea de bănuit că nu există vreo cale de împăcare.
Se poate spune că avertismentul oficial a venit cam târziu și n-a mai fost timp să se facă prea multe până la declanșarea ofensivei germane la 22 iunie 1941. Absolut greșit! Existau de-a lungul frontierei cazemate în care puteau fi dispuse mitraliere cu muniție din belșug. Cutiile din beton puteau fi protejate de infanterie dotată cu puști și puști-mitralieră, evitându-se astfel manevrele de învăluire. Militarii adăpostiți în tranșee ar fi fost greu de scos din poziții și ar fi provocat pierderi mari trupelor adverse, cele care au deschis drumul tancurilor cu ajutorul infanteriștilor. Ar fi fost ceva timp pentru amplasarea mai mult sau mai puțin discretă de mine antipersonal și antitanc pe direcțiile favorabile de atac, un singur dispozitiv exploziv detonat generând panică și prudență în oamenii ce s-ar fi aflat și sub focul armelor automate.
Conducerea de la Moscova n-a fost interesată în mod serios de apărare și astfel diviziile germane au reușit să nimicească avanposturile și apoi au putut să înainteze astfel încât să devină imposibilă ținerea pozițiilor avansate. Cum flancurile deveneau mereu vulnerabile, regimentele sovietice s-au repliat în grabă și, până la urmă, a rezultat un haos, mai ales că ordinele venite de la Moscova nu se potriveau cu realitatea de pe câmpul de luptă.
Londra a făcut tot posibilul pentru a convinge conducerea de la Kremlin să acționeze eficient din punct de vedere militar, dar a ieșit o catastrofă fără precedent în istoria contemporană și toate planurile strategice ale lui Stalin au fost date peste cap.
Sursă imagine: International Churchill Society
