Anul 1917 a fost marcat de zisa revoluție bolșevică, mișcare armată prin care începea experimentul politic egalitarist numit comunism. Teoretic, urma să fie instaurat un fel de paradis terestru prin eliminarea exploatării omului de către om. A urmat un război civil deosebit de crud împotriva celor ce nu credeau în noile valori și apoi poliția politică a trecut la exterminarea celor ce reprezentau elita vechiului regim sau erau bănuiți de gândire liberă. Uniunea Sovietică a devenit un paradis, dar acesta era al lagărelor de exterminare prin muncă.
Orice regim politic este obligat să construiască pentru a creste nivelul de trai al populației și astfel guvernarea poate să fie lungă și fericită pentru ambele părți. Conducerea roșie de la Kremlin a început din 1927 o politică de industrializare forțată și astfel au apărut multe locuri de muncă, mereu evocate de cei nostalgici după trecut. Chiar dacă erau înregistrate producții record în realitate și pe hârtie, nivelul de trai nu sporea și populația suferea de pe urma lipsei bunurilor utile vieții de zi cu zi. Nici la capitolul alimente nu excela sistemul comunist de producție și aprovizionare și au ajuns celebre cozile din fața magazinelor. Oare unde se duceau banii și mărfurile din cea mai mare țară de pe planetă?
Explicația este una simplă: producția de armament. Se făcea indiferent de costuri și în cantități stahanoviste. Să dăm un singur exemplu din economia sovietică. Orașul Severodvinsk este situat în nordul înghețat și trebuie să fie aprovizionat cu toate cele necesare traiului unei populații în creștere. Avea nevoie și de cantități impresionante de materii prime și de energie pentru construcțiile de mașini. Indiferent de situația internă și internațională, centrul industrial funcționa la capacitate maximă. Erau asamblate pe bandă rulantă submarine nucleare capabile să lanseze rachete care să transforme continente în pustiu atomic. Au fost asamblate 25 de unități din cele 34 ale clasei Yankee, în terminologia forțelor americane. Erau submarine cu un deplasament de 7.700 t și care puteau naviga la infinit cu ajutorul reactoarelor de la bord. Numai rezistenta echipajelor și reaprovizionarea cu alimente reduceau timpul unei croaziere prin oceanele lumii.
Conducerea de la Moscova era foarte încântată să numere astfel de nave și sa se definească drept principala forță de pe planetă, la mare concurență cu SUA. Au apărut astfel 34 de submarine dintr-o singură clasă în zece ani. Se subînțelege că aceste vapoare de luptă era trecute la secret de stat și intrau în structurile flotei. Nu erau exportate și normal, nu produceau ceva util pentru populație. Nici pentru apărare nu erau utile în astfel de cantități. Nu puteau să fie folosite pentru că ar fi generat prea multă poluare nucleară. Riposta americană ar fi dus la dispariția marilor orașe sovietice. Indiferent de problemele interne și de logică, planificatorii au stabilit că trebuie să fie asamblate noi unități. Cele din Clasa Yankee au fost casate încă din timpul Uniunii Sovietice.
Submarinele nucleare au produs numai sărăcie, foamete și poluare radioactivă.
Sursă imagine: The U.S. National Archives
