În anul 1957, Partidul Comunist Român, denumit pentru înșelarea maselor Partidul Muncitoresc Român, era singurul care conducea țara, după abdicarea Regelui Mihai din 1947, conducătorul României fiind Gheorghe Gheorghiu-Dej, un electrician convins că ideologia impusă de Iosif Stalin era de viitor pentru că avea o bază definită drept științifică.
Analizând situația din anul 1957, putem observa mortalitatea crescută în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-4 ani, perioadă din viață critică din cauza slavei dezvoltări a sistemului imunitar. În privința tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25-29 ani și a bătrânilor cu vârsta între 90-94 ani, mortalitatea este scăzută față de cea a copiilor, fiind vorba de un număr total de 2.809 si 1.606 de decedați în anul analizat în acest scurt studiu.
Mortalitatea în cazul copiilor mici și a nou-născuților atinge un nivel alarmant, procentul morții acestora, din totalul decedaților, fiind de 23,87%, problemele de sănătate, asistența medicală, situația precară din timpul comunismului și sistemul medical fără prea multe dotări având un mare impact asupra celor ce veneau pe lume tocmai în lagărul socialist. Acești factori afectau nu doar copiii, ci și pe adulții de peste 45, situația fiind extrem de gravă și în cazul persoanelor între 55-59 de ani, regăsindu-se un număr total de 11.475 de decedați. Este un val de pierderi umane care ar fi fost redus dacă ar fi existat un sistem sanitar modernizat și ar fi existat posibilități telefonice de anunțare a accidentelor. Cum mașinile erau rezervate politrucilor, forțelor de represiune și armatei, nu se mai găseau bani pentru salvări și astfel mulți accidentați sau bolnavi cu urgențe nu mai ajungeau la un spital în timp util. Interesant este că statul comunist se lăuda cu introducerea de avioane și elicoptere.
Încă un semn al mortalității crescute în anul 1957 este reprezentat de procentul 10,19% înregistrat la oamenii cu vârsta cuprinsă între 65-69 de ani, numărul morților fiind de 18.542, o vârstă la care s-ar fi putut trăi bine. Astfel se poate vedea dezinteresul conducătorului pentru popor, acesta dorindu-și exclusiv putere, numărul mare de treceri în neființă în cazul copiilor fiind consecința clasicei indiferențe. Chiar dacă ar fi ajuns la maturitate, erau interesanți doar în perspectiva marelui război cu lumea capitalistă și ar fi fost carne de tun pentru fantezia unor conducători ce nu aveau vreo legătură cu realitatea.
În concluzie, copiii mai mici de patru ani erau mult mai predispuși la a deceda decât celelalte persoane de la o altă categorie de vârstă deoarece statul comunist a investit în orice, mai puțin în copii și sistemul medical care și în zilele noastre oferă prea puține condiții de vindecare a pacienților. Autoritățile de la București au primit ordin de la Moscova să cumpere masiv armament sovietic ce nu era necesar pentru apărarea locuitorilor, ci era conceput să fie folosit la cucerirea planetei în cadrul revoluției mondiale. Aceste produse speciale au fost aduse în țară în dauna produselor farmaceutice vitale. Mișcarea comunistă a reușit să taie legăturile cu lumea occidentală evoluată și astfel mortalitatea a crescut. Statul era unicul deținător al farmaciilor și politica totalitară a dus la umplerea cimitirelor. Autoritățile din România s-au plâns de natalitatea redusă ce putea să ducă la îmbătrânirea populației, dar copiii piereau pe capete și nu toți sufereau de malformații congenitale grave.
Statul comunist n-a fost conceput să aducă fericirea cetățenilor români și nivelul de trai nu era interesant în raport cu pregătirile militare.
Sursă imagine:Fototeca online a comunismului românesc, 294/f.a
