Cercetătoarea Lavinia Betea, specializată în analizarea activității ultimului dictator comunist, a scris o carte intitulată Ceaușescu și epoca sa, o lucrare de mari dimensiuni și bogat documentată. Demersul istoriografic trebuie să fie apreciat în mod special, dar părerea finală lasă enorm de dorit.
Autoarea a ajuns la concluzia că au fost obținute realizări deosebite și țara s-a afirmat în context internațional. Este uimitor cum hârtia a putut să suporte și o astfel de cugetare finală. Este mai mult decât evident că populația României, personal istoricii renumiți, sunt încă prinși în capcana lagărului comunist și munca aparatului de propagandă a dat rezultate după moartea celui care executa ordinele Moscovei și ale Beijingului în stil voluntar. Realitatea crudă a fost că dictatorul de la București n-a făcut ceva util pentru creșterea prestigiului internațional al poporului român, ci se deplasa pe toate meridianele planetei numai și numai pentru a face publicitate socialismului triumfător. Trebuia să fie extins lagărul comunist al lui Stalin la nivel planetar și aceasta era unica misiune a celui care adora ideologia totalitară și criminală pentru a se bucura de toate plăcerile vieții, diminuate totuși după ce sănătatea i-a fost grav afectată de diabetul zaharat. Se plimba cu avionul prin Coreea de Nord și se dorea realizarea unui comerț cu statul concentraționar din Extremul Orient. Despre ce prestigiu putea să fie vorba? Era ca și cum s-ar fi încheiat prietenie cu Germania nazistă. Mai avea o obsesie cel ce era la putere în București: China. Au fost dezvoltate relații politice cu gigantul roșu, dar s-ar putea să se scrie cândva că Hitler și Stalin împreună au fost mici copii în raport cu ceea ce a conceput și realizat renumitul Mao, dar adevărul este dificil de răspândit în rândurile maselor populare și nici elitele nu vor să vadă ce se ridică în Extremul Orient.
Nicolae Ceaușescu n-a dorit să facă vreo faptă bună pentru poporul român și singur cultiva prietenia cu cele mai cumplite dictaturi. Adora să ducă aceleași politici, dar nu se mai practica teroarea în masă în zona comunismului european. Totuși, întreținea un numeros aparat represiv și aștepta ocazia să se afirme în stil Gheorghe Gheorghiu-Dej. Poporul român a avut noroc în decembrie 1989, dar tot a trebuit hidra comunistă să omoare peste o mie de oameni și gloanțe ascuțite s-au găsit din belșug și astfel s-a văzut cu ce se ocupau fabricile în perioada de plată a datoriei externe. Mai existau și stocuri deosebite prin depozite.
Nicolae Ceaușescu n-a dorit binele românilor, ci a vrut să participe la realizarea revoluției mondiale. Nici măcar istoricii contemporani nu înțeleg sau nu vor să scrie că poporul român trebuia să piară-n masă pentru ideea fundamentală rostită de Stalin în ianuarie 1924.
Nicolae Ceaușescu n-a fost un conducător român, ci unul cu idei străine și rupt complet de neam. Oamenii cred că a fost un lider bun pentru că sunt dominați de teoria existenței unui mântuitor care să le asigure fericirea, liderul ideal fiind mereu plasat în trecut sau în viitor. Psihologul Gustave Le Bon a scris cândva că există o logică mistică în creierul mulțimilor și că rațiunea le este străină. Poporul român nu putea să încalce această lege universală și repetă la infinit că înainte era mai bine. Istoricii au început să caute ceva pozitiv în perioada comunistă și nu vor să înțeleagă că totul a fost făcut pentru război în stil stalinist. Trebuie să fie eliminate complet astfel de credințe.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 163/1978
