Istoria a fost scrisă după principii științifice și anumite interpretări au devenit teze de necontestat. Alte analize, care se abăteau de la dreapta credință, au fost considerate din domeniul teoriei conspirației.
Atacul japonez din 7 decembrie 1941 a provocat un șoc la Washington. S-a stabilit un sens al descrierii evenimentelor istorice și așa a rămas timp de decenii. Se scrie negru pe alb că SUA n-a fost pregătită de război, armele erau puține și nici nu mai erau de calitate superioară. Nu se puteau compara cu tehnica din dotarea Flotei Combinate. Tezele au fost repetate până când au devenit adevăr istoric. Mulțimi de date au fost publicate despre evenimentele din 7 decembrie 1941 și interpretările vin să confirme afirmațiile făcute de legiuni de specialiști civili și militari. Repetiția împinsă până la obsesie este cea mai bună metodă pentru a convinge pe cineva să accepte o idee. Profesorii au fost obligați prin programele școlare să prezinte ceea ce s-a stabilit în cadrul ministerelor și prin universități.
Problema era că baza din insula Oahu era înțesată în decembrie 1941 cu nave militare deosebit de puternice și existența acestora nu demonstrează o lipsă de dotare sau prezența unor mașini uzate moral și fizic. Cele mai puternice unități erau cuirasatele ce dispuneau de tunuri de calibrele 356 și 406 mm. Au fost aduse în poziția avansată opt unități și acestea erau copleșitoare în raport cu întreaga flotă a Germaniei naziste, cea care avea un singur vapor ce putea intra în categoria cuirasatelor prin toate caracteristicile. Flota japoneză dispunea de zece nave blindate cunoscute și conducerea de la Washington a deplasat în Hawaii opt unități, doua dintre acestea fiind echipate cu câte opt tunuri de calibrul 406 mm. Ar fi fost chiar nouă unități, dar USS Colorado a fost trimis la o modernizare într-un șantier naval de pe Coasta de Vest. US Navy dispunea în baza Pearl Harbor de mai multe cuirasate decât niponii deoarece aceștia aveau patru crucișătoare de bătălie ce erau construite după un model britanic vechi. Acestea aveau probleme cu calitatea proiectării blindajului și, chiar dacă acesta era sporit, tot erau vulnerabile la loviturile directe în zona depozitelor de muniție. Nu mai corespundeau unui război modern, dar industria niponă nu putea să susțină dezvoltarea unei noi flote de cuirasate.
Autoritățile de la Washington au reușit să formeze în Pacific o flotă care dispunea de un potențial uimitor la categoria cuirasate. Deplasarea navelor grele în mijlocul Oceanului Pacific era un semn că se forma un dispozitiv ofensiv împotriva Japoniei și nu că nu s-au făcut pregătiri sau nu se știa despre potențialul militar nipon. US Navy a adoptat un dispozitiv ofensiv, chiar prea ofensiv, și atacul japonez a avut astfel un succes spectaculos. USS Arizona a rămas ca monument pentru decenii.
Dovada cea mai bună nu se afla însă în insula Oahu, ci tocmai în Filipine. Acolo se afla sediul unei părți din US Navy și tocmai aceasta era definită drept cea mai periculoasă pentru planurile liderilor de la Tokyo. Era compusă dintr-un crucișător greu, două crucișătoare ușoare și 13 distrugătoare. Nu era ceva spectaculos în raport cu întreaga flotă niponă, dar putea să secționeze legăturile cu convoaiele trimise spre sud și să întărească escadrele britanice și britanice din regiune. Erau un cui în coasta marinei militare nipone și trebuia neutralizat. Nu se putea aștepta ca United States Asiatic Fleet să se consolideze prin sosirea de noi mijloace de luptă.
Politicienii și istoricii americani au avut grijă să escamoteze un mare secret: puterea flotei din Extremul Orient. Puterea grupării navale se afla în adâncuri și era reprezentată de 29 de submarine. Torpilorul subacvatic n-a avut inițial prestigiu în ochii marinarilor, dar Primul Război Mondial a demonstrat că poate trece de orice apărare și navele principale puteau fi trimise pe fundul mării. Nu erau simple jucării, USS Seawolf fiind comisionat în 1939 si avea capacitatea să atace țintele cu ajutorul a 24 de torpile. Umplerea bazelor din Filipine cu nave militare a fost un avertisment pentru militariștii niponi, cei ce gândeau în stil samurai. Există un amestec de submarine maritime și oceanice, un pericol mortal pentru statul ce nu dispunea de nave antisubmarin eficiente. Era o declarație de război la care trebuia să se răspundă rapid și în forță.
US Navy a fost concepută să acționeze din poziții cât mai avansate în decembrie 1941, ceea ce era perfect pentru ofensivă, dar era cea mai proastă alegere în cazul unui atac inamic bine organizat. A fost aceeași situație ca-n iunie 1941, dar atunci se afla Armata Roșie în poziții riscante și s-a produs un dezastru terestru. Flota americană a fost surprinsă de modul în care inamicul a acționat cu mijloace navale și aeriene inferioare. A urmat un haos de câteva luni, dar apoi au sosit întăriri și situația a fost stabilizată, mai ales după ce patru portavioane de escadră au fost scufundate în confruntarea de la Midway din 4 iunie 1942.
Navele americane de luptă au fost de calitate, dar au fost puse în situații imposibile din cauza planurilor conducerii de la Washington. USS Sealion a fost scos din luptă de bombele avioanelor nipone în ziua de 10 decembrie 1941. A fost ceva normal deoarece fuseseră transformate în fier vechi avioanele menite să protejeze bazele navele. Marea strategie constă din lovirea în planurile inamicului și jocul a fost câștigat în decembrie 1941 de către niponi, dar apoi s-a văzut efectul industrializării masive care a început după 1925 în domeniul construcțiilor de mașini.
Trebuie să se termine cu legenda despre lipsa de pregătire a US Navy în decembrie 1941. Nici cea despre navele superioare ale japonezilor nu poate să mai aibă viață lungă.
Sursă imagine: Wikimedia Commons