Al Doilea Război Mondial a început în anul 1939 și a însemnat un consum uriaș de fier pentru realizarea de armament și muniții. Cărbunele și fierul erau esențiale unei economii în timp de conflict de amploare și Al Treilea Reich a trebuit să înfrunte trei puterii industriale deosebite. Chiar dacă metalurgia germană era renumită, s-a ajuns ca militarii Wehrmachtului să folosească arme de captură sau vechituri de prin depozite. Era ceva uimitor pentru o armată ce se considera a fi a unei rase superioare. Oare cum a fost posibil?
Explicația este una simplă: livrările de materiale către statele aliate. România era un partener ce livra petrol, dar avea nevoie de metal și au ajuns în spațiul carpatic 58.000 t de țevi de oțel numai în anul 1942. Era tocmai anul în care inamicii făceau eforturi deosebite și s-a ajuns la o producție care copleșea din punct de vedere cantitativ și calitativ ceea ce asamblau uzinele Reichului. Țevile erau necesare în economie și erau consumate în cantități mari. A fost normal să se importe bunuri din Germania și au mai sosit 53.000 t în 1943. Reichul era bombardat masiv de aviațiile engleză și americană și ar fi avut nevoie de țevi de tun, dar au fost găsite resurse pentru aprovizionarea aliatului din Carpați. Poate ar fi mers, prin rafinare și aliere, la realizarea de blindate și camioane, mijloace de care Wehrmachtul ducea lipsă.
Respectarea unor contracte cu România a contribuit la diminuarea livrărilor de armament pentru Wehrmacht și la pierderea războiului. Sau măcar la scurtarea acestuia. Istoria a fost scrisă prea mult prin șabloane rămase din comunista eră. Oare când se va scrie în spiritul adevărului?
Sursă imagine: Romania Military
