Anul 1944 a adus în România invazia forțelor sovietice și apoi a urmat transformarea țării într-un uriaș lagăr în care se dezvolta industria, dar populația nu avea ce să cumpere cu banii primiți de la serviciu. Magazinele de stat, întregul comerț fiind controlat de către partidul unic în numele ideologiei egalitariste, erau în număr de 63.048 la nivelul anului 1989, dar se știe că rafturile erau absolut goale și chiar pâinea cea de toate zilele era distribuită pe bază de cartelă alimentară ca-n vreme de război. Oamenii de astăzi spun că înainte de evenimentele din decembrie era mai bine și că nu s-a construit nimic după căderea dictatorului.
Anuarele statistice ale țării, cele ce conțin date despre aproape tot ce există pe plan intern, sunt o lectură puțin plăcută pentru publicul larg. Lungile coloane de informații îî plictisesc pe cei ce sunt interesați doar să-și trăiască viața cât mai bine și să facă mereu rost de un pumn de arginți. Adevărul este că imediat după 1989 a început un proces rapid de acumulare de capital prin dezvoltarea comerțului și au fost deschise peste tot magazine mai mici sau mai mari. Românii erau interesați să cumpere ceea ce n-au avut timp de decenii și ofertele ispititoare curgeau pe rafturile acum pline. Erau înregistrate deja 80.324 de unități comerciale la nivelul anului 1991 și piața oferea în continuare loc pentru extindere. A avut loc o adevărată explozie în anul următor și erau consemnate în acte 136.543 de firme ce vindeau orice. Era mai mult decât o dublare a numărului de unități comerciale.
Pofta de avere și de trai bun a generat o acumulare de bunuri și servicii pentru populație și de capital pentru patronii ce mereu doreau să se extindă pe o piață din ce în ce mai ofertantă. Locuințele, hainele, mașinile, alimentația și electronicele au fost complet schimbate în raport cu ceea ce exista în comunism, perioadă în care a fost menținută artificial egalitatea în sărăcie.
Sursă imagine: George Pădure
