Poporul român a cam uitat de existența perioadei interbelice și se consideră că numai în comunista eră s-a construit mult și că erau locuri de muncă. Realitatea a fost că partidul impus cu ajutorul tancurilor cu stele roșii s-a referit mereu cu invidie la anul 1938 și la perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Autoritățile încercau să demonstreze că atunci a fost rău, un dezastru economic, dar performanțele atinse când nu existau mașini puternice erau greu de atins, mai ales că țara nu impunea cartele alimentare în vreme de pace.
Industria grea a intrat în funcțiune în perioada interbelică și a trecut la producția de mașini de diferite tipuri, cererea de oțel și fontă fiind permanent în creștere. Cum se apropia un conflict mondial, fabricile au primit comenzi de tehnică militară și s-a trecut la asamblarea de aruncătoare de mine după proiectele firmei franceze Brandt. S-a început cu cel mai mic, de calibrul 60 mm, deoarece era cel mai ușor și mai simplu de fabricat. Trebuia să fie permanent lângă trupe în prima linie și avea numai 19,7 kg. Bombele lansate puteau să aibă masa de 2,2 kg și generau schije deosebit de periculoase pentru infanteriști. Industria națională a fost supusă unui stres serios din moment ce gura de foc avea nevoie de multe proiectile, numai într-un minut putând fi lansate până la 25. Au fost apreciate de militarii ce nu puteau beneficia de tirul artileriei în luptele apropiate, dar un proiectil mai puternic împotriva trupelor adăpostite se impunea. A fost introdus pe liniile de asamblare modelul Brandt de calibrul 81,4 mm și masa acestuia ajungea la 58,5 kg. O bombă grea de 6,9 kg asigura efecte devastatoare asupra fortificațiilor ușoare de campanie și erau căutate adăposturile pentru comandanți și mitraliere.
Armata română a primit aruncătoare de mine din Franța și apoi s-a trecut la multiplicarea acestora în fabricile locale din oțel produs în țară sau importat. Au fost livrări importante din punct de vedere cantitativ și s-a reușit să se oprească orice atac de infanterie pe timp de zi prin schijele ucigătoare și prin focul armelor automate. Nu s-a reușit formarea unui organism militar care să acționeze în bătălii duse pe fronturi largi.
Fabricile românești au avut livrări importante înainte și în timpul războiului mondial, dar n-a fost suficiente pentru a face față presiunii sovietice. România s-a pregătit numai pentru un conflict local cu state de aceleași dimensiuni și n-a avut pretenții teritoriale la scară continentală.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
