Ziarul de Istorie

Nr. 349

România Mare și tifosul exantematic

Ionel-Claudiu Dumitrescu 47 de vizualizări

pacient bolnav de tifos

Omul a fost considerat stăpânul planetei, dar mijloacele de ripostă împotriva ființelor invizibile au fost puține și nici igiena nu era în centrul preocupărilor celor ce mereu erau în goană după bunurile necesare traiului de zi cu zi sau pentru a strânge munți de avere. Cum statele au făcut eforturi limitate în problema finanțării lumii medicale, bacteriile și virusurile au făcut ce-au știut mai bine: înmulțire prin îmbolnăvirea sau uciderea gazdelor.

Statul român modern s-a format abia la 24 ianuarie 1859 și erau mereu probleme cu banii necesari pentru sănătate. A fost normal ca bolile să facă ravagii și focare epidemice existau peste tot în țară. S-au menținut problemele și după realizarea Marii Uniri, statul având probleme financiare în creștere. Sărăcia populației din diferite regiuni menținea păduchii și astfel tifosul exantematic, cel ce făcuse ravagii în vremea războiului, persista și au fost înregistrate 1.419 cazuri și 147 de decedați la nivelul anului 1931. Cum se zice că era criză în acei ani, boala a continuat să provoace noi victime și au fost 2.813 de atinși în anul 1935 și 291 au pierit. A fost absolut normal ca după anii de război șl fără supravegherea autorităților să reapară cumplita boală în Moldova jefuită de trupele sovietice.

Orice boală tinde să devină epidemie dacă oamenii nu iau măsuri serioase de prevenire, izolare și tratare. Microbii nu țin cont de legi și de democrație, libertatea de circulație fiind cea mai mare plăcere a acestor dependenți de corpul uman.

Sursă imagine: Picryl

Nr. 15 62 de vizualizări

Bătălia de la Vaslui și noi interpretări

Secolul al XV-lea a fost marcat de urcarea pe tron a sultanului Mehmed al II-lea, cel ce dorea să extindă statul otoman până unde puteau să ajungă caii spahiilor. Lumea creștină era condamnată să se restrângă, mai ale...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 10 Ianuarie 2023

Nr. 422 33 de vizualizări

Finlanda și măcinarea puterii sovietice

Școala contemporană pune mare accent pe studiul disciplinelor definite drept importante și se învață multă matematică. Se adaugă studiile de informatică din belșug. Cum globalizarea este în plin avânt, cunoașterea unor limbi străine este un mare avanta...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 26 Decembrie 2023

Nr. 1610 48 de vizualizări

Stalin, Armata Roșie și deceniile de minciuni istoriografice

Anul 1941 a fost sub semnul Wehrmachtului și tancurile au zdrobit trupele din Iugoslavia și Grecia. Chiar și forțele aliate din Creta au fost silite să se predea sau să se replieze în Africa. A urmat atacul din 22 iunie 1941 și blindatele germane au...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 12 Iulie 2026