Moartea a părut ceva imposibil de învins și doar prin rugăciuni fierbinți către zei s-a reușit în timp să se mai amâne declanșarea unor epidemii devastatoare. Totuși, gândirea creatoare din domeniul medical a reușit să genereze lungi liste de leacuri scumpe pentru tratarea diferitelor boli, dar remediile erau încă slabe împotriva forței ființelor microscopice ce declanșau asaltul împotriva organismelor umane.
România s-a format târziu ca stat național și abia după 1859 s-a putut organiza un sistem medical modern, răspândirea spitalelor și a medicilor pornind de la capitale către orașe și apoi pe la satele mai apropiate de rețeaua de căi ferate sau de drumurile bune. Țăranii rămâneau de multe ori expuși infecțiilor și nu aveau personal sanitar calificat pentru a da sfaturi utile. Era normal ca rugăciunile să fie încă la mare modă pentru învingerea nenorocirilor. Chiar și bolile zise ale copilăriei puteau să umple cimitirele și rujeola era temută în perioada interbelică. Au fost înregistrate în anul 1932 13.385 de cazuri și au pierit 488 de copii. Au fost numai 38 de victime în mediul urban și era evident că virusul asasin putea să fie controlat în ceea ce privește agresivitatea. Era o mare victorie a medicilor după cea împotriva variolei, pojarul negru încă fiind prezent în România prin 10 cazuri, 9 în mediul rural. S-a reușit ca toate persoanele infectate să fie salvate.
Sursă imagine:Wikimedia Commons
