Anul 1945. Linia frontului s-a îndepărtat de spațiul românesc și războiul începea să devină doar o amintire dureroasă. Viața putea să revină la normal dacă ar fi existat autorități dornice să asigure fericirea și aprovizionarea mulțimilor măcar cu strictul necesar. Teoria este frumoasă, dar practica din lumea totalitară spune clar că numai ideile partidului de la putere contează.
Locuitorii din RSS Moldovenească s-au putut convinge că autoritățile de la Moscova au rămas la fel de criminale ca la prima invazie din 1940. Chiar erau mai virulente pentru a reprima ceea ce se numea acum fascism. Teritoriul dintre Prut și Nistru a fost jefuit de resurse după cum au dorit funcționarii trimiși să asigure aprovizionarea Armatei Roșii. Foametea și lipsurile au început să facă ravagii și în luna martie a anului 1945 s-a atins un vârf al mortalității de 12.046 dispăruți. Era un adevărat genocid din moment ce în luna noiembrie 1945 s-a putut ajunge la numai 4.010 decedați.
Anul 1946 a venit cu o nouă încercare și seceta teribilă a topit recoltele. Statul comunist trebuia să aducă pâine și porumb în magazine pentru că era unicul distribuitor. Aceasta era teoria. În realitate, funcționarii și forțele de represiune au luat tot ce era de mâncare și de calitate. Moartea a revenit în forță și a făcut ravagii în neamul românesc. Anul 1947 a fost unul de coșmar și recordul de victime a fost în luna martie prin cele 25.953 de cazuri. Venea după altă lună ucigașă, în februarie fiind înregistrate 23.791 de decese. Mulți au rezistat până-n iunie, dar atunci au cedat și au mai fost 24.807 dispăruți.
Statul comunist a reușit să realizeze o altă crimă în masă împotriva unui popor, un genocid prin înfometare. S-a dat vina pe secetă, dar autoritățile de la Moscova n-au vrut să importe cereale de la imperialiști. Mai mult. Au luat grâne din România și au provocat un Holodomor și peste Prut.
Sursă imagine: Russia Beyond
