Frontul de Est a apărut în urma atacului german din data de 22 iunie 1941 și trupele sovietice din regiunile vestice ale Uniunii Sovietice, tancurile germane sprijinite de avioane pătrunzând în adâncimea dispozitivului inamic. Manevrele grupărilor de blindate au dat peste cap toate calculele generalilor sovietici și avangărzile au ajuns până la periferiile orașelor Leningrad și Moscova. Sosirea diviziilor din Extremul Orient a dus la oprirea germanilor și apoi la replierea marilor unități epuizate de luptă și de condițiile meteo cumplite. Nici ofensiva sovietică din timp de iarnă n-a dat rezultatele așteptate și ambele tabere au trecut la pregătirea altor operațiuni ofensive, apărarea fiind o soluție greu de acceptat din cauza epuizării economice și a lipsei de glorie. Adolf Hitler a decis o dublă ofensivă, ceea ce este o greșeală din punct de vedere strategic. O forță de izbire era orientată spre Caucaz, regiune unde se aflau rezerve de petrol esențiale pentru sporirea presiunii sovietice. Alte divizii au fost orientate spre Stalingrad, oraș ce era considerat un simbol al puterii sovietice.
Operațiunile ofensive s-au făcut cu forțe puține și au fost aduse trupe ale aliaților Reichului pentru acoperirea vastelor spații apărute prin înaintarea dincolo de Don. Străpungerea liniilor românești după contraatacul din 19 noiembrie 1942 a dus în final la încercuirea și nimicirea diviziilor prinse în capcană și luptele au încetat în ziua de 2 februarie 1943.
Istoricii civili și militari au analizat desfășurarea confruntării și au ajuns la concluzia că dictatorul nazist a comis o eroare fundamentală alegând orașul de pe Volga drept obiectiv al asaltului spre est. Mulți consideră că localitatea nu avea o valoare strategică deosebită dincolo de numele simbolic și de trecerea convoaielor cu mărfuri și trupe pe autostrada fluvială. A fost o altă zisă intuiție a dictatorului german și s-a ajuns la o mare catastrofă. Moralul trupelor Axei a fost dărâmat, dar luptele au continuat cu înverșunare ideologică până la 8 mai 1945.
Informațiile din surse sovietice vin să confirme faptul că liderul nazist a urmărit un obiectiv și a nimerit altceva. Orașul denumit după conducătorul lagărului roșu era ceva deosebit din punct de vedere industrial și trebuia neutralizat până la transformarea în ruine. Oare ce ascundea atât de prețios Stalingradul? Se afla în regiune Fabrica STZ, cea care fusese ridicată cândva pentru producerea de tractoare, era un mare producător de tancuri și 956 de exemplare au ieșit de pe banda de asamblare în a doua parte a anului 1941. Producția a însemnat 19,6% din livrările totale, ceea ce era deosebit de mult. Cele 2.520 de blindate din 1942 au însemnat ceva puțin peste zece procente din totalul livrărilor.
Specialiștii militari vor spune și vor scrie că totuși nu era principala capacitate de producție și trebuie să-i crezi pe cei instruiți și care au jurat să respecte adevărul. Toată minciuna celor care au vrut cu orice preț să se afirma iese la lumină când se precizează numele modelului finisat din oțel de calitate superioară: T-34. Reichul nu avea ceva comparabil cu colosul ce părea invincibil în fața tunurilor de calibrul 37 mm. A reușit să asambleze în ceva mai mult de un an 3.476 de T-34, adică erau mai multe tancuri grele decât tot ceea ce a avut Wehrmachtul disponibil la 22 iunie 1941. Nu se discută despre calitatea mașinilor livrate în raport cu ce aveau atacatorii.
Lovitura de la Stalingrad n-a fost decisivă, dar a mai provocat o rană gravă gigantului sovietic, cel ce se pregătise pentru revoluția mondială. Distrugerea fabricilor din regiune a limitat efectiivele disponibile pentru Marele Plan.
Sursă imagine:Wikimedia Commons
