Capitala țării era luată cu asalt de oameni veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare și era o mare cerere de spații de locuit, constructorii făcând cu greu față avalanșei de cereri din partea celor care aveau și potențial financiar. Se ridica o clădire cât mai impozantă pe orice teren liber sau în locul altor construcții vechi. Timpul parcă nu mai avea răbdare.
Anul 1930 a fost primul complet din timpul Marii Crize Economice și în București nu se simțea fenomenul. Au apărut 1.368 de construcții cu un singur apartament, ceea ce echivala cu câteva sate bune din țară, dar terenurile erau din ce în ce mai scumpe și era mai bine să se ridice clădiri pe verticală și au apărut 77 de imobile cu mai mult de 77 de apartamente. Exista o tendință de ridicare de blocuri cât mai înalte și din epocă data și Palatul Telefoanelor, primul zgârie-nor din România. Dimensiunile erau potrivite totuși cu arhitectura urbei.
Anul 1932 a fost definit drept cel mai dur al recesiunii, dar capitala și-a mărit zestrea cu 351 de construcții cu peste trei apartamente. Erau preferate totuși cele ce nu depășeau două sau trei etaje, mai cochete, dar centrul începea să aibă blocuri adevărate. Dacă în 1933 au apărut 292 de clădiri mari de locuit, anul 1934 aducea practic sfârșitul oricărei urme de recesiune în domeniul imobiliar și au fost finisate și înregistrate de către autorități 466 de imobile cu peste trei apartamente. Nu erau precizate suprafețele, dar nu se construia în stil garsonieră.
România interbelică a cunoscut un proces de transformare accelerată în centrele urbane, dar procesul a fost încetinit și apoi dat peste cap de izbucnirea războiului mondial și de venirea la putere a comuniștilor.
Sursă imagine: Sursa Zilei
