Al Doilea Război Mondial a început în septembrie 1939 din dorința conducătorilor marilor state de mai multă putere și slavă. Pregătirea pentru dotarea trupelor pentru acțiune planetară a început în mod accelerat din anul 1926 și energia motoarelor era folosită pentru proiectarea forței la distanță. Nu s-a făcut economie pentru realizarea mijloacelor de distrugere și așa a apărut Marea Criză Economică de supraproducție.
Bombardierul strategic era instrumentul ideal pentru distrugerea fabricilor inamice ce puteau să genereze un flux neîntrerupt de arme și muniții. Dacă loviturile aeriene nimiceau și muncitorii instruiți, atacul era perfect. SUA dispunea de o puternică industrie și apariția flotelor de bombardiere grele era o evoluție absolut normală. Aparatele B-17 și B-24 aveau capacitatea să atingă centrele vitale ale Axei, dar bazele îndepărtate limitau cantitatea de încărcătură ofensivă și nici protecția nu putea să fie asigurată de aviația de vânătoare. Petrolul din zona Prahova era vital pentru armatele germane și generalii americani aveau o gândire simplă și eficiență. Scoaterea din funcțiune a rafinăriilor românești ar fi oprit tancurile și avioanele Reich-ului și ar fi ușurat ofensivele trupelor aliate în mod decisiv. Ocuparea bazelor din sudul Italiei în anul 1943 a permis aducerea escadrilelor americane mai aproape de România și au fost stabilite două mari obiective: Ploiești și București. Orașul prahovean era un puternic centru industrial unde era prelucrat petrolul și erau produse utilajele necesare procesului de extracție și rafinare. În plus, se asambla armament. Capitala țării era principalul centru industrial și producția era diversificată. Era și principalul nod feroviar, trenurile cu muniții trecând spre front zi și noapte. Conducerea americană a plănuit un atac care să zdrobească moralul românilor și să dea o lovitură gravă infrastructurii feroviare pentru zona de sud a frontului german. Bombardierele americane au ajuns deasupra obiectivelor în ziua de 4 aprilie 1944 și a fost o surpriză totală pentru populația obișnuită cu o viață ușoară, departe de cruzimii frontului. A fost un dezastru deoarece bombele s-au risipit prin tot orașul și au rezultat 2.763 de morți și 2.341 de răniți intr-un timp scurt.
Au fost distruse 1.000 de vagoane și șinele au fost spulberate de la Chitila până spre Gară de Nord. Au fost lovite și cele ce duceau spre Urziceni.
Raidul american a fost justificat prin existența obiectivelor de importanță militară și nu se mai ținea cont de existența copiilor, femeilor și bătrânilor. Trebuie spus că raidurile asupra căilor ferate situate în câmpie erau ineficiente din cauza preciziei scăzute din momentul lansării de la 7.000 m altitudine asupra unei ținte ce avea o lățime de sub doi metri lățime. Chiar specialiștii militari americani au scris din 1938 că liniile de tren puteau fi reparate rapid și chiar echipele românești reușeau adevărate minuni tehnice. Era posibilă chiar punerea traverselor direct pe pământ.
Bombardamentul a fost o crimă de război, dar Aliaților învingători le-au fost iertate toate păcatele.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
