Se scrie astăzi în mediul virtual că înainte de 1989 era mai bine pentru că România socialistă avea de toate și oamenii nu plecau peste hotare în căutarea unui trai mai bun. Ideea a fost rostogolită în mii de formulări și masele au început să creadă teoria. Mai mult. Sunt unii istorici care încearcă prin cuvinte meșteșugite să acrediteze ideea că economia socialistă dezvoltată după 1960 a fost performantă și s-a obținut o mare independență față de Moscova. Se ajunge la concluzia că a fost un fel de paradis terestru și Nicolae Ceaușescu a fost un adevărat patriot în fruntea unui stat eficient, care avea drept menire să aducă fericirea mulțimilor de cetățeni. Se știe că Gustave Le Bon a scris că masele nu gândesc și n-au idei corecte, dar cred cu tărie în ceea ce pare să fie propria interpretare corectă.
Realitatea era însă una împinsă la nivel de catastrofă și fabricile nu asigurau nici măcar produsele de strictă necesitate pentru familii și comunitate. Autobuzul era vital pentru deplasarea forței de muncă și la nivelul anului 1980 erau disponibile 11.601 de mașini în toate orașele țării. Conducătorul de la București a declarat că trebuie să se facă economie și importurile au fost reduse la nivel de mijloace de transport și piese de schimb pentru a se obține valuta necesară plății datoriei externe. A urmat o prăbușire a calității autobuzelor, dar nici numărul celor în mișcare n-a putut să fie menținut la valori utile comunităților. S-a ajuns să fie numai 6.385 de exemplare în ultimul an de dictatură și acelea hârbuite în urma supraaglomerării de la orele de vârf, atunci când șoferii plecau cu oamenii pe scări.
Troleibuzul era o soluție mai ieftină pentru că folosea energie electrică și se poate spune că era și mai ecologic, dar s-a produs o scădere de la 1.200 la 900 de unități. Numai la tramvaie ar fi fost o creștere de la 2.377 la 2.498, dar puține centre urbane aveau aceste trenuri urbane. Acestea erau toate mijloacele de transport aflate în inventar, dar nu toate funcționau și atunci era o problemă deosebită cu asigurarea fluxului de călători spre marile uzine ale patriei socialiste.
O moștenire deosebit de grea a lăsat dictatura lui Nicolae Ceaușescu în 1989 următorilor guvernanți. Era plătită datoria externă, dar flota de transport era uzată moral și fizic, așa cum erau și toate fabricile lipsite de investiții în tehnologie nouă timp de un deceniu.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
