Iosif Stalin a dorit încă din anul 1924 să ducă o politică de expansiune în numele ideologiei comuniste și trebuia să fie un singur lagăr pe această planetă. Nu contau pierderile în raport cu măreția proiectului politic și mulți credeau că se va aduce fericirea veșnică.
Învingerea marelui inamic nazist și extinderea lagărului socialist părea să aducă liniștea la Kremlin, dar s-a luat decizia să fie continuată cursa înarmărilor și producția de avioane cu elice a continuat. Erau utile în luptele la altitudini mici și viteze reduse, dar dictatorul de la Kremlin nu era chiar amator în domeniul militar și s-a dat ordin să fie construite avioane cu reacție, cele ce necesitau materiale de înaltă tehnologie și aveau nevoie de combustibil de calitate. Firesc, erau necesare cantități deosebite de armament pentru aparatele de zbor.
A fost aprobat proiectul unui avion rapid de vânătoare pentru a menține cerul curat ci unele costuri reduse. A apărut modelul MiG-15 în 1947 și au fost livrate 13.130 exemplare, o variantă având 3,68 tone. Necesita 1.420 l de combustibil pentru o singură misiune.
Bombardierele erau mult mai interesante prin puterea de distrugere a armamentului și numai modelul Il-28 putea să ridice trei tone de bombe. Aceste avioane ajungeau la o masă de 12,9 tone și au fost livrate peste 6.600 de exemplare în încercarea de formare a unor întregi armate aeriene, obiectivul acestora fiind să copleșească apărarea inamică.
Aceste modele cu reacție au făcut parte din proiectele lui Stalin și urmașii la putere au dorit cu orice preț să continue ideile defunctului din 5 martie 1953, chiar dacă a fost mult blamat pentru modul în care s-a purtat cu nomenclatura de partid. Evoluțiile tehnicii militare au transformat în aluminiu vechi avioanele staliniste și a fost necesară trecerea la variante perfecționate. A continuat producția de avioane și modelul MiG-15 a fost folosit multă vreme drept aparat de antrenament avansat. Il-28 putea să fie trimis în misiuni de patrulare împotriva navelor, dar nu mai era ceva performant.
Uniunea Sovietică a fost un templu al războiului și aviația reactivă a fost dezvoltată în continuare. N-a existat vreodată un stat modern care să sacrifice atât de multe materiale pentru distrugere. Politica continuat până la prăbușirea sistemului roșu în anul 1991. A fost normal ca nivelul de trai să fie unul scăzut și unele avioane în variante modernizate au continuat să fie livrate mult după moartea dictatorului.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
