Ofensiva germană a început la 22 iunie 1941 și a reușit să dea rezultate deosebite, colosul sovietic având pierderi cumplite și tancurile cruciate au ajuns până la periferiile Moscovei și ale Leningradului. Stalin a aruncat în luptă rezervele păstrate în Asia și a reușit cu alte pierderi uriașe în oameni și materiale să respingă forțele invadatoare. Mereu s-a reușit surprinderea adversarului prin manevre de efective și tehnică militară motorizată, planurile concepute timp îndelungat fiind sortite eșecului.
Istoricii au vrut să caute explicații despre dezastrul din vara anului 1941, au cercetat cărți și documente și au ajuns la concluzia că Wehrmachtul a atacat prin surprindere și astfel a fost posibil dezastrul militar fără egal în istoria contemporană. Explicația era cam puerilă și atunci s-a trecut la explicația că Stalin n-a fost de acord cu înarmarea colosului ideologic și așa se explică prăbușirea trupelor concentrate la granița de vest. În plus, nici nu erau comandanți pricepuți în urma epurărilor și de aceea a fost executat D. G. Pavlov, cel ce n-a reușit să coordoneze trupele existente pentru oprirea diviziilor inamice de tancuri și infanterie.
Mareșalul Jukov, un favorit al lui Stalin, a scris o carte de memorii, Amintiri și reflecții, deosebit de detaliată și nu putea să sară peste evenimentele începute la 22 iunie 1941. Ar fi trebuit să fie redactat un text cu mânie proletară despre cum dictatorul de la Kremlin neglija sectorul apărării și se dedica altor activități. Interesant este că autorul n-a vrut să fie pe linia istoriografiei de partid și a scris negru pe alb că din 1938 industria de apărare, niciodată nu era vorba de ofensivă, a cunoscut o creștere cu 39%, economia progresând doar cu câte 13 procente pe an.
Mai mult, conducerea partidului unic avea grijă să fie aprovizionate cu prioritate cu materii prime și cu utilajele cele mai noi. Nu trebuia să existe vreo întrerupere în fluxul de producție, ceea ce însemna că partea logistică și de planificare funcționau normal sau peste baremul impus de superiori. Totul era supravegheat de activiști de partid fanatici și, autorul nu spune, de către agenții lui Beria, cei ce nu stăteau prea mult pe gânduri să facă dosare de sabotaj, cele ce se puteau lăsa chiar cu execuții. Mareșalul Jukov recunoaște că statul sovietic avea o conducere care era interesată în mod deosebit de industria cu destinație specială și această funcționare a fost făcută în dauna aprovizionării populației cu produse și mărfuri.
Era evident că această activitate intensă nu se putea desfășura fără acordul lui Stalin, cel ce avea mai multe surse de informare și foarte mulți binevoitori. Uzinele lagărului socialist livrau din ce în ce mai mari cantități de armament și muniții de calitate, dar istoricii încă mai merg pe teza că înainte de 22 iunie 1941 Stalin n-a fost interesat de industria militară și a crezut orice cuvânt venit de la Hitler, dictator pentru care avea un profund respect și o cumplită frică în urma succeselor militare împotriva forțelor occidentale.
G. K. Jukov a avut grijă să mai camufleze pregătirile de război în spatele unor cuvinte, dar au ieșit formulări care nu prea conving. Se vede o lipsă de coordonare între zisul autor și colaboratorii dornici de adevărul suprem. Stă scris că toate eforturile autorităților de la Moscova au fost făcute numai în cadrul unei economii de pace și statul sovietic era pașnic, nemilitarizat. Frumos pot unii intelectuali să folosească stiloul pentru a concepe falsuri uluitoare și lupta împotriva adevărului este permanentă prin spațiul rusesc. Adevărul este după cum vrea partidul și liderul suprem și se modifică în funcție de necesități.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
