Stă scris prin cărțile despre perioada dintre cele două războaie mondiale că statul din Carpați nu s-a dezvoltat și a rămas tot centrat pe sat și agricultură. Datele statistice publicate de autorități indicau însă o transformare ce începea să fie uimitoare. Persoanele acumulau capital și doreau să trăiască în lux și huzur.
Era anul 1931 și clienții români au cumpărat 66 de tone de bijuterii și alte obiecte din metal fin. Pasiunea pentru aur era prezentă în mediul urban, dar și sătenii făceau orice pentru a strânge metalul strălucitor ce aducea prestigiu social. Alte 40.000 kg au venit în 1932. Erau cantități ce nu satisfăceau cererea din partea populației, dar atât a fost posibil să se cumpere de pe piața externă.
Germania democrată era un furnizor deosebit de apreciat pentru calitatea mărfurilor și clienții români așteptau orice ofertă de produse strălucitoare. Au fost importate în 1931 44 de tone, ceea ce ar însemna 66,6% din totalul importurilor. Au fost cumpărate în 1932 30.000 kg sau 75%.
Se zice că 1933 a fost ultimul an de recesiune și că economia a început să-și revină la nivel mondial. Marasmul economic se menținea însă în multe regiuni de pe planetă și istoricii au tot scris că spectrul crizei a îngrozit populația și pe elitele epocii. Patronii români din domeniul comerțului cu metale prețioase au adus însă 44 de tone de marfă pe care s-au bătut clienții. Germania a furnizat 28 t sau 63,6%. Vârfurile societății românești doreau să dețină cât mai multe bijuterii și lucrări fine în metal, orice operă de artă fiind apreciată în vederea acumulării de prestigiu social.
România Mare devenea din ce în ce mai aurită prin importuri și prin producția locală, dar nu era de dorit un progres prea rapid și au avut grijă vecinii să distrugă fericirea unui popor ce prea acumula bunuri.
Progresul României interbelice a fost strâns legat de mediul de afaceri din Germania.
Sursă imagine: Pixabay
