Orice stat trebuie să vândă mărfuri pentru a face rost de valuta necesară realizării de importuri de produse cât mai bune din punct de vedere calitativ. România avea excedent de bunuri și trebuia să identifice clienți care să fie și prieteni în vremuri incerte. Grecia părea să fie un astfel de aliat în contextul în care tensiunile din Peninsula Balcanică erau mereu în creștere.
Atena era interesată de mărfurile venite dinspre nord la prețuri deosebite față de ceea ce găsea în alte regiuni și au fost achiziționate 391.131 t. Produsul cel mai solicitat a fost reprezentat de cereale și s-a înregistrat un salt uriaș în raport cu anul precedent. Au fost livrate de aproape trei ori mai multe grâne și sumele încasate au înregistrat o creștere de peste două ori și reprezentau mai mult de jumătate din veniturile rezultate din exporturi. Chiar dacă petrolul era al doilea produs din punct de vedere cantitativ, prețuri mai bune erau obținute la furnizările de lemn și produse din acest material. Combustibilul lichid era vândut prea ieftin.
Importurile au cunoscut același proces de creștere. Au fost importate 17.145 t, aproape dublu în raport cu cele 9.613 t din 1931, dar sumele achitate au fost mai mici. Fructele exotice, 8.088 t, au reprezentat esența cumpărăturilor pe piața grecească și prețurile au fost mult mai bune în raport cu ceea ce s-a petrecut în anul precedent. Vama românească nu mai detalia mărfurile mărunte și le includea la Alte produse. Aici s-a înregistrat o adevărată revoluție comercială. Au fost luate 7.294 t la un preț aproape la jumătate în raport cu cele 812 t din 1931.
Grecia rămânea un furnizor de valută pentru România, stat mereu în căutare de lichidități pentru achitarea datoriei externe sau pentru achiziții de tehnică militară scumpă. Fenomenele generate de recesiune pe piața mondială favorizau România pe relația cu Elada.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
