Anul 1929 a fost cel care a rămas în istorie prin începerea unei recesiuni fără egal în sistemul capitalist de producție. Marasmul economic s-a extins până când s-a ajuns la Al Doilea Război Mondial.
Aceasta ar fi teoria considerată deja adevăr științific și este repetată la infinit în mediile universitar și academic. Spațiul virtual este generos și se poate scrie orice. Suportă totul precum hârtia de odinioară. Se scrie că orașele industriale au suferit dîn cauza lipsei de comenzi.
Realitatea este exact pe dos în raport cu ceea ce au scris savanții timp de 95 de ani. Fabricile americane au primit comenzi masive de produse speciale, dar acestea nu ajutau economia națională sau nivelul de trai. Vapoarele militare sunt construite din materiale speciale și apoi consumă produse scumpe. Nu contează necesitățile popoarelor, ci numai satisfacerea fanteziilor celor care sunt la putere.
Distrugătorul era un tip de navă de dimensiuni reduse, dar era conceput astfel să efectueze în viteză cele mai variate tipuri de misiuni. Acțiunile de înfruntare a valurilor de furtună la viteze mari implicau o structură de rezistență deosebită și grupuri propulsoare de mare putere. Un stat precum România Mare a reușit să achiziționeze și să întrețină numai patru nave mici deoarece nu se găseau fonduri suficiente. Conducerea de la Washington era de alt calibru si a dat ordin să se dezvolte o nouă flotă de distrugătoare de calitate superioară în raport cu ceea ce s-a produs până la încheierea primului conflict mondial și astfel a apărut Clasa Farragut începând din 1932. Dacă tunurile de calibrul 102 mm erau la modă înainte de 1918, s-a trecut la piesele de artilerie de calibrul 127 mm.
A fost doar un antrenament și au fost puse în mai multe clase de distrugătoare. Au fost terminate complet până-n 1940 73 de unități. Au fost începute alte două clase ce vor fi terminate în anii conflictului. Nu puteau să rămână șantierele goale și au fost puse în lucru șase unități din Clasa Benson. Se adăugau 16 nave din Clasa Gleaves.
Chiar dacă SUA era o mare putere, construirea unei astfel de flote pentru proiectarea forței la distanță a dus la o trecere a resurselor de la sectorul civil la cel de distrugere. Vapoarele au fost construite astfel încât să reziste la lovituri directe și la incendii, ceea ce a dus la pierderi reduse în raport cu ce se întâmpla în tabăra niponă. Protecția împotriva focului lăsa mult de dorit și se produceau explozii în care dispăreau vapoarele cu întregul echipaj. Proiectarea era rămasă în urmă și nici pe viețile oamenilor nu se punea accent.
S-a scris că a fost recesiune, șomaj și oameni îngândurați, dar autoritățile americane nu se gândeau la astfel de probleme deoarece erau prinse în cursa privind hegemonia mondială și o soluție privind ieșirea din recesiune a fost considerată comandarea de distrugătoare. Primul a intrat în producție în anul 1932, unul dintre cei mai duri ai crizei, dar elitele timpului au continuat cu cererile și s-a ajuns la totalul de 73 de distrugătoare. Nu se putea spune că a fost recesiune în industria metalurgică. Nici muncitorii din industria constructoare de mașini n-au stat degeaba.
Marea Criză Economică a fost acea perioadă istorică în care US Navy s-a dezvoltat rapid prin producerea unui stat puternic, cel care a generat grave turbulente în întreaga societate.
Marea Criză Economică a fost acea epocă în care s-au făcut eforturi deosebite pentru dotarea cu tehnică militară de nouă generație și au fost construite capacități de producție cu destinație specială.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
