Masacrul de la Ip, desfășurat în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, a reprezentat unul dintre cele mai tragice acte de violență etnică ce au avut loc în nord-vestul Transilvaniei după Dictatul de la Viena. La 30 august 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, România a fost nevoită să cedeze Ungariei horthyste nord-vestul Transilvaniei, teritoriu în care locuiau diverse grupuri etnice. Instalarea noii administrații a fost urmată de numeroase acte de violență împotriva populației românești.
Masacrul de la Ip a fost declanșat de un incident neclar, legat de moartea a doi soldați unguri, pusă pe seama unor localnici români fără dovezi concludente. În consecință, trupele maghiare, sprijinite de civili, au organizat o acțiune violentă la Ip, ce s-a soldat cu uciderea a 157 de români, printre victime numărându-se femei, bărbați, vârstnici și copii. Execuțiile s-au desfășurat, în numeroase cazuri, chiar în gospodăriile victimelor, iar bunurile acestora au fost distruse. Acțiunea a reprezentat o formă de pedeapsă colectivă, însă nu a avut nicio bază juridică sau justificare militară.
Tragedia de la Ip a marcat profund comunitatea românească din Sălaj și din Transilvania de Nord, instaurând un climat de teamă și nesiguranță.
Masacrul de la Ip a rămas întipărit în memoria colectivă a românilor din Sălaj, iar anual au loc la Ip ceremonii de comemorare a victimelor trupelor hortyste.
Masacrul de la Ip poate fi considerat o crimă împotriva umanității, fiindcă a reprezentat o represiune colectivă asupra unei populații civile nevinovate.
Cercetarea și comemorarea nu urmăresc doar păstrarea amintirii evenimentului, ci și conștientizarea pericolelor generate de intoleranță și atitudini radicale.
Bibliografie
Țurlea, Petre, Ip și Trăznea, Atrocități maghiare și acțiune diplomatică, București, Editura Enciclopedică, 1996.
Sursă imagine: Radio România Actualități
