Politicienii au promis că o să fie pace în lume după armistițiul din noiembrie 1918, dar s-a făcut totul pentru înarmare. Industria funcționa din plin pentru a livra noi tipuri de armament sau se lucra la modernizarea celor care puteau fi încă utile. Evenimentele militare din cadrul conflictului început în Polonia la 1 septembrie 1939, atunci era definit doar războiul germano-polon, au evoluat și România a ajuns să colaboreze cu un stat ce avea un regim politic odios. Istoricii comuniști și cei români de după 1989 au scris clar că noul aliat, odios și prin renumitul Dictat de la Viena din 30 august 1940, n-a vrut să înarmeze trupele române și a știut numai să exploateze resursele statului prins între două imperii ideologice. Teza a rămas ca adevăr științific prin cărțile de specialitate.
Aviația era acea categorie de armă care putea să împiedice cu efective reduse acțiuni tactice sau strategice ale diviziilor inamice. Trupele surprinse fără apărare antiaeriană și în teren deschis erau lovite cu arme de mare putere și astfel capacitatea de luptă le era drastic diminuată. Dacă oamenii reușeau să se disperseze, situația era gravă în ceea ce privea mașinile de transport și cele de luptă. Acestea deveneau ținte favorite pentru piloții ce puteau avansa rapid, mai ales dacă reușeau distrugeri senzaționale și confirmate.
România dispunea de 76 de avioane de vânătoare de calitate superioară și care dispuneau de piese de schimb în caz de avarii. Existau și aparate Hurricane, dar acestea nu puteau să reziste unei campanii de intensitate și durată. Germania, stat care n-ar fi vrut să ajute România, a livrat 30 de aparate Me-109 E și acestea erau gata de acțiune la 21 iunie 1941. Se observă că reprezentau peste 39% din ceea ce încercau militarii români să ridice în fața invadatorului roșu. Sosirea modelului Me-109, care reprezenta coloana vertebrală a Luftwaffe, a revoluționat escadrilele românești, cele care dispuneau de tehnică poloneză uzată moral. Nu erau multe, dar aveau armamentul necesar pentru a da jos de pe cer orice bombardier inamic, inclusiv blindatele Il-2.
Me-109 E a fost o dovadă că odiosul regim de la Berlin a fost de acord cu înarmarea României în vederea susținerii campaniei împotriva Uniunii Sovietice, dar se considera că lovitura de grație urma să fie dată de forța de șoc a Wehrmachtului, trupele germane urmând să zdrobească tot ceea ce avea Armata Roșie mai bun.
Trebuie să se schimbe imaginea tradițională despre lipsa de ajutor și despre livrările de armament de slabă calitate. Avioanele Messerschmitt Bf-109 erau un coșmar al piloților inamici și, așa cum s-a petrecut de-a lungul deceniilor, avioanele de superioritate aeriană erau puține și devastatoare. Al Treilea Reich a făcut un efort uimitor de a produce serii uriașe de Me-109, dar calitatea materialelor a afectat randamentul ucigător.
Avionul de superioritate aeriană era modelul de aeronavă ce putea să mențină cerul curat și România deținea în iunie 1941 fix 30 de aparate și toate erau Me-109. Nu s-ar fi putut spune că Berlinul n-a fost de acord cu aprovizionarea trupelor române cu tehnică de calitate și s-a permis cumpărarea a 50 de Me-109. Nu este de mirare că istoricii comuniști ajungeau să omită perioada 1940-1944 și să menționeze doar reale sau presupuse acte de sabotaj împotriva statului român.
Aviația de vânătoare a fost cea care a menținut frontul Axei până la căderea din 1944.
Sursă imagine: American Heritage Museum
