Tancurile sovietice au ocupat întreaga Românie până la 25 octombrie 1944 în numele eliberării de tip comunist și dictatorul de la Kremlin a impus apoi o conducere comunistă, cu unele aparențe privind existența unor alte grupări politice. Guvernul având în frunte pe Petru Groza a început să activeze din 6 martie 1945 și se promitea că o să fie o guvernare revoluționară, care să aducă eliminarea exploatării omului de către om. Urma să fie un fel de paradis terestru.
Începerea activității a scos la lumină imediat marea diferență între teorie și practică. Chiar Petru Groza a constatat că este în fruntea unui executiv incapabil, de groază. Sublinia că autoritățile nu reușeau să colecteze bunurile pentru respectarea prevederilor Convenției de Armistițiu, ceea ce provoca nemulțumirea lui Stalin. În plus, reprezentanții statului erau brutali și luau tocmai de la cei săraci. Rechizițiile erau făcute în mod abuziv de strica bruma de imagine pozitivă pe care o încropea aparatul de propagandă.
Autoritățile de la București erau de o incompetență ieșită din comun. N-au fost în stare până la 13 iunie 1945 să stabilească exact ce s-a dat sovieticilor și cât s-a strâns. Cine plătea oalele sparte? Totul merge pe spinarea plugărimei și prim-ministrul roșu constata că peste tot domnește o dezorganizare îngrozitoare și situația era alarmantă.
Stenograma ședinței a fost publicată abia în 2014 la Pitești și a fost normal să se creadă în popor că liderii comuniști erau inteligenți, cinstiți și munceau pentru popor.
Realitatea a fost însă una cumplită. Sătenii au fost jefuiți până când s-a instalat o foamete cumplită și au ajuns oamenii să mănânce pământ cu sare în 1946 și 1947.
Sursă imagine: Comunismul în România
