Ziarul de Istorie

Nr. 1537

Modernizarea revoluționară a României

Ionel-Claudiu Dumitrescu 77 de vizualizări

calea victoriei în perioada interbelică

Există legenda că înainte de comunism nu s-a făcut ceva deosebit și bine pentru țară și că numai sub domnia lui Nicolae Ceaușescu a crescut prestigiul României. Masele au memoria scurtă și nici nu mai știu de activitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Cărțile de istorie demonstrează însă că statul condus de la București făcea progrese rapide în perioada interbelică și erau aduse automobile și tehnică industrială din Occident și din Statele Unite ale Americii. Intelectualii se formau la cele mai renumite universități și exista gândirea liberă și creatoare. Nici domeniul militar nu putea să fie ocolit de progrese și industria națională producea sub licență blindate ușoare pentru aprovizionarea trupelor și aducerea de muniție în primele linii. Puteau tracta și tunuri. Erau livrate avioane de transport, recunoaștere, vânătoare și bombardament din cele trei fabrici specializate. Armata primea tunuri antitanc de origine franceză și antiaeriene britanice din producție proprie. Locomotivele erau trimise pentru tractarea trenurilor de la capacitățile industriale din București și Reșița. Camioanele pentru armată și civili erau montate la fabrica Ford din capitală.

Statul avea grijă să importe și tehnică militară străină de calitate și colaborarea cu Germania nazistă a dus la o adevărată revoluție în ceea ce privește performanțele aparatelor. Au fost aduse 50 de avioane Me-109 E, la același nivel cu cele din Luftwaffe și acestea au asigurat o superioritate tehnică asupra forțelor net superioare numeric ale Uniunii Sovietice prin tunurile de calibrul 20 mm de la bord. Chiar dacă Berlinul a fost cumplit acuzat că n-a ajutat România, au fost livrate 69 de avioane din acest model ce era net superior celor de origine poloneză și celor livrate de fabrica din Brașov.

Germania era supusă unei presiuni deosebite din partea inamicilor industriali, dar a reușit să găsească resurse pentru ajutarea aliaților ;i numai astfel au putut să facă față inamicului ce dorea transformarea întregii lumi într-un unic lagăr ideologic. Au fost furnizate României avioane de vânătoare din varianta G și multe exemplare au fost aduse la Brașov pentru montare din piese, proces întrerupt de bombardamentele americane. Orașul din depresiune producea mult armament și nu putea să nu fie o țintă pentru strategii de peste ocean. Au venit apoi trupele sovietice și acestea au jefuit toate utilajele moderne și apoi s-a ajuns să fie produse tractoare rudimentare, o evidentă înapoiere a zonei industriale din Țara Bârsei. A fost inițiată și asamblarea de camioane după același model sovietic. Nici măcar China în proces de refacere după invazia niponă n-a acceptat tehnica brașoveană și aceasta a fost dată armatei. Rebuturile erau bune pentru români.

Sursă imagine: Wikimedia Commons

Nr. 377 38 de vizualizări

Marea Criză Economică și industria constructoare de mașini

Istoricii din întreaga lume scriu despre recesiunea cea mare și rea care a plecat din SUA anului 1929 și care a bântuit cu furie până-n 1933 sau chiar până la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial în septembrie 1939. Fenomenul a fost descris...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 18 Noiembrie 2023

Nr. 1520 66 de vizualizări

Teme de scandal în România socialistă

Mulți sunt cei ce sunt profund scârbiți de modul în care se comportă politicienii contemporani și, în plus, prezentarea la televizor cu o insistență demnă de o cauză mai bună numai a nenorocirilor a dus la o întoarcere a oamenilor spre trecut, să găseas...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 20 Aprilie 2026