Istoricii din lagărul comunist au fost plătiți de state cu sume frumoase pentru a inventa tot felul de idei presupus științifice despre trecut și, dacă erau pe gustul conducătorilor, erau repetate cu insistență până deveneau adevăr istoric. Politrucii universitari erau răsplătiți cu cele mai înalte onoruri și încă mai sunt priviți ca niște somități ce-au impus direcții de cercetare.
S-a cultivat ideea că Armata Roșie nu era pregătită de război și că Stalin a fost un fricos ce se temea cumplit de dictatorul de la Berlin. Așa s-a ajuns să se semneze Pactul Molotov – Ribbentrop din 23 august 1939 și lagărul comunist s-a mai bucurat de doi ani de pace.
Teoria este frumoasă și pare adevărată. Un conducător timid a mai dobândit timp pentru acumularea de armament din belșug. Nu dăduse degeaba ordine să fie ridicate uzine din belșug. Istoria scrisă de oameni lipsiți de caracter este însă o minciună de la un capăt la altul și se demonstrează că în statul totalitar numai persoanele dornice de parvenire cu orice preț încep să se acumuleze în jurul surselor de putere. Timidul Stalin a reușit să acapareze mai mult de jumătate din Polonia și astfel exista graniță comună cu Germania nazistă. Situația internațională se înrăutățea și ar fi trebuit să se preocupe de fortificarea graniței. Nici vorbă! Trupele sovietice timide au invadat masiv Finlanda, dar au primit o lecție cumplit de sângeroasă chiar după standarde sovietice. Au fost luate pe flancul nordic și Țările Baltice. România Mare a fost sfârtecată pe flancul sudic al frontului împotriva capitalismului și au fost ocupate Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Trupele lui Stalin au continuat și după 3 iulie 1940 provocările de pe noua frontieră împotriva grănicerilor români. Dacă se știe că regimul comunist era deosebit de dur cu cei ce nu respectau ordinele, înseamnă că provocatorii executau ordine primite de la Beria și Stalin. Era un plan bine stabilit și era respectat pas cu pas.
Kremlinul n-a dat dovadă de lipsă de curaj, ci a demonstrat chiar multă îndrăzneală și obrăznicie. Molotov, principalul colaborator al lui Stalin și Comisar al poporului pentru afaceri externe, a făcut o vizită oficială în noiembrie 1940 la Berlin și a avut discuții cu Adolf Hitler în persoană. Era ceva deosebit de important și conducerea sovietică a pus cărțile pe masă în legătură cu România. Kremlinul nu terminase cu revendicările teritoriale și cerea recunoașterea drepturilor asupra Bucovinei de Sud deoarece pe acolo exista ceva populație slavă. Chiar dacă teritoriul nu făcuse niciodată parte din Rusia, diplomația tancului permitea orice revendicare.
Hitler a ascultat cererile aliatului roșu și a sărit ca ars. Înaintarea blindatelor sovietice s-ar fi făcut în stil clasic și linia de demarcație ar fi fost împinsă undeva la sud de orașul Suceava. Chiar dacă nu era un strateg în adevăratul sens al cuvântului, dictatorul de la Berlin a sesizat că practic Moldova ar fi fost imposibil de apărat și astfel sursele de petrol din zona Prahova ar fi fost și mai mult expuse. În plus, sovieticii puteau să împingă aerodromurile de campanie și mai aproape de Iași, Roman, Brașov și Ploiești.
Cererea trimisului sovietic echivala cu o declarație de război și astfel Hitler a fost condamnat să aleagă între a ceda tot și pregătirea militară pentru niște acțiuni speciale de amploare. Moscova era prea agresivă și avea ca limită doar cucerirea întregului Pământ. Hitler a fost pus cu spatele la zid și a atacat cu ceea ce a avut la dispoziție forțele sovietice avansate. Războiul era dorit la Moscova, dar în conformitate cu planurile conducătorilor comuniști și Berlinul a dat o lovitură devastatoare tocmai în pregătirile sovietice.
Sursă imagine: Picryl
