Istoricii de după 1989 au început să aibă în faţă o nouă problemă istoriografică; imaginea şi interpretarea epocii comuniste. Au fost emise tot felul de judecăţi de valoare şi s-a ajuns la concluzia că au existat două perioade distincte în intervalul 1945 – 1989: stalinismul promovat de către Gheorghe Gheorghiu-Dej şi comunismul în care s-a pus accent pe valorile poporului român şi care a avut un susţinător înverşunat în persoana lui Nicolae Ceauşescu. Guvernarea începută în anul 1965 a fost botezată naţional-comunism şi termenul a fost răspândit prin lucrări ştiinţifice, de popularizare şi prin manuale, ceea ce înseamnă că trebuie să intre adânc în creierul celor ce citesc. Nici nu prea mai este nevoie de studiu pentru că mulţi sunt convinşi că atunci era o conducere la Bucureşti ce lua numai decizii bune pentru poporul român şi nici nu se poate compara cu ceea ce există astăzi în centrul de putere de pe Dâmboviţa.
Este interesant de subliniat că termenul de naţional-comunism este unul absolut neinspirat din mai multe puncte de vedere. Comunismul este o mişcare din cadrul socialismului şi se poate vedea clar că se ajunge la naţional-socialism, adică nazism. Poate că Nicolae Ceauşescu îl admira în secret pe Hitler ca de la dictator la dictator, dar era un fanatic susţinător al lui Stalin şi a subliniat cu fiecare prilej această cale aleasă. Formularea este eronată şi din alt punct de vedere: comunismul este o mişcare ce pune în centrul atenţiei internaţionalismul şi foloseşte popoarele doar drept masă de manevră pentru atingerea obiectivelor. Nu pot fi combinate cele două cuvinte nici măcar în glumă, dar istoricii români trebuie să mai inventeze câte ceva pentru a ieşi în relief.
Folosirea în continuare a termenului presupus istoric nu are sens pentru că Nicolae Ceauşescu a spus întotdeauna că este internaţionalist şi că acesta este drumul pe care acţionează partidul adus la putere pe tancurile sovietice. A fost publicată şi o carte în care liderul comunist şi-a strâns ideile despre cum PCR luptă pentru extinderea lagărului socialist prin toate mijloacele. Volumul a avut un titlu clar şi nu poate fi contrazis de către specialiştii de astăzi. Se intitula Politica internaţionalistă a Partidului Comunist Român şi a fost publicat la Editura Politică în anul 1972. Este clar că imprimarea s-a făcut din ordine superioare şi numai cu acordul autorităţilor ce supravegheau în cel mai strict mod politica editorială.
Niolae Ceauşescu a dus doar o politică de înşelare a poporului român, cel care ar fi muncit pentru propria fericire şi pentru progresul ţării. Lansarea acestei teze a dat impresia multor cetăţeni că s-a făcut totul pentru fericirea maselor de cetăţeni, dar partidul avea grijă să sprijine mişcările comuniste din întreaga lume cu bani, arme şi mărfuri. Se spune că a murit cântând versuri din Internaţionala şi nu din vreun cântec românesc. Poporul român trebuie să înţeleagă pentru totdeauna că statul organizat după 6 mai 1945 n-a avut nici cea mai mică legătură cu fericirea oamenilor de rând, ci a fost o înregimentare pentru sporirea armatei comuniste ce trebuia să cucerească întreaga planetă indiferent de pierderi şi de costurile materiale. Comunismul a fost o mişcare internaţionalistă ce nu avea vreo legătură cu locuitorii din România. Istoricii de astăzi trebuie să spună clar şi repetat care a fost politica autorităţilor de la Bucureşti de dinainte de 1989 şi să nu mai spună minciuni prin care-l contrazic chiar pe Nicolae Ceauşescu.
Minciuna a fost cheia succesului mişcării politrucilor până-n prezent şi o să rămână foarte iubită de toţi cei ce obţin avere prin presupusă activitate intelectuală.
Manualele de Istorie trebuie să fie analizate numai în spiritul adevărului şi să fie eliminate teoriile despre care se spune că sunt valori ştiinţifice.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 7/1974
