Moartea a fost închipuită de către oameni drept un schelet îmbrăcat în negru și cu o coasă ascuțită și nemiloasă, cea care secera fără milă tineri și bătrâni fără prea multă deosebire. Timpul a trecut și s-a mai învățat câte ceva pentru a lupta cu această forță invizibilă și presupus supranaturală. Totuși, comunitățile umane au fost pasionate de orice altceva decât să gîândească în mod inteligent și astfel epidemiile de toate felurile au putut să facă ravagii chiar și în epoca definită drept contemporană. Oamenii preferau să se roage în loc să asculte de sfaturile medicilor și ale autorităților. Gândirea primitivă este mult mai puternică decât rațiunea.
România Mare a fost denumirea populară a statului român interbelic și a fost o perioadă în care gradul de prosperitate a sporit de la an la an, ceea ce indica un real progres. Totuși, urmele trecutului, sărăcia din anumite regiuni și posturile îndelungate au dus la menținerea unor condiții favorabile pentru declanșarea cazurilor de pelagră, boală despre care mințile luminate știau deja că nu este transmisă de vreo bacterie. Un deficit de substanțe nutritive ducea în cele din urmă la atacarea mușchiului cardiac și la deces, totul plecând de la consumul îndelungat de porumb. Au pierit în anul 1930 2.087 de persoane, ceea ce ar echivala cu o comună întreagă. Au urmat alte 2.075 în 1931 și 1.962 în 1932. Erau decese puteau fi evitate deosebit de ușor dacă s-ar fi oferit ceva pâine, lapte, ouă, carne și legume proaspete, dar viața a mers înainte și se putea și așa.
Sursă imagine:Fototeca online a comunismului românesc, 7/1945
