Ziarul de Istorie

Nr. 1340

Planul Valev era un banal articol de geografie economică și era pozitiv pentru România populară

Ionel-Claudiu Dumitrescu 52 de vizualizări

hartă cu sudul româniei

Persistă în istoriografia românească de după 1989 un mit despre cum Gheorghe Gheorghiu-Dej și Costin Murgescu s-au opus ideilor lansate de temutul Emil Borisovici Valev, cel care ar fi dorit să spulbere industria socialistă deja ridicată și să formeze un mare grânar pentru economia lagărului comunist, produsele industriale necesare la sud de Carpați urmând să sosească din statele industrializate controlate de Moscova. Termenul de Plan Valev a fost extins la politicile Uniunii Europene și chiar Hitler ar fi avut idei asemănătoare. Vitejia din 1964 a salvat fabricile comuniste și s-a putut realiza o dezvoltare economică independentă în România socialistă. S-a zis chiar că liderul comunist de la București ar fi fost ucis prin iradiere de către serviciile secrete sovietice.

Cei care au scris despre Planul Valev au demonstrat că n-au citit textul sau nu l-au putut pricepe și au rămas vrăjiți de propaganda regimului totalitar. Oare puteau să facă vreo faptă eroică luptătorii de pe tancurile sovietice? Textul scris de geograful Emil Borisovici Valev a fost publicat într-o oarecare revistă de specialitate din Moscova și primul paragraf al articolului cuprinde două idei fundamentale ale autorului și esența lucrării. Se spune negru pe alb că regiunea din România, fosta Țară Românească, are resurse care trebuie să fie folosite pentru dezvoltare. Există și rezerve de forță de muncă ce pot fi utilizate în primul rând în industrie. Producția agricolă trebuie să fie prelucrată rapid industrial și ultima teză făcea referire la o colaborare a statelor socialiste vecine pentru dezvoltarea economică.

N-a existat vreo clipă afirmația că trebuie să fie distrusă industria României sudice, cea care era vecină cu fluviul Dunărea, cel ce urma să devină un fel de autostradă pentru traficul de mărfuri grele.

Istoricii români de după 1989 au manipulat informațiile și au reușit să inventeze fapte de eroism acolo unde n-au existat. Nu este de mirare că următorul lider comunist a fost considerat cel mai bun conducător din istoria contemporană. Unii specialiști au inventat lupta cu Planul Valev și ceilalți au repetat fără să gândească până la nivel de manuale școlare și examen de bacalaureat că s-a dorit o specializare agricolă a României. Afirmația există în studiu în traducerea din 1964, dar autorul a scris negru pe alb că trebuie să se realizeze o dezvoltare a agriculturii pentru ca produsele ogoarelor să fie rapid valorificate în fabrici. Natura solului permitea obținerea de recolte bogate dacă statul ar fi investit masiv. S-ar fi realizat acoperirea consumului de alimentele al centrelor urbane în plină dezvoltare și exportul spre alte regiuni din interiorul lagărului socialist sau chiar spre cele capitaliste.

Regimul Dej a fost un regim de ocupație și care trebuia să facă totul pe gustul Moscovei, ceea ce s-a și întâmplat după 23 august 1944. Au fost distruse armata, industria burgheză, țărănimea și intelectualitatea. Au fost oferite toate resursele de calitate Uniunii Sovietice și apoi s-a trezit eroismul în cei ce trădaseră neamul românesc. Istoricii din democrație au reușit să inoculeze idei despre unele fapte pozitive ale autorităților roșii și masele, renumite prin lipsa de interes pentru documentare și gândire, au amplificat tezele despre un comunism bun, că ar fi fost mai bine înainte de 1989. Regimul comunist a însemnat o perioadă de ocupație străină în spațiul românesc și n-a existat ceva pozitiv în activitatea autorităților supuse stelei roșii.

Sursă imagine: Infofinanciar.ro

Nr. 731 38 de vizualizări

Familia Alecsandri și probleme cu recunoștința generațiilor contemporane

Poetul Vasile Alecsandri a fost Geniul care a reușit să demonstreze că limba română este deosebit de expresivă și cultura putea să aibă viitor de aur. Chiar dacă a fost eclipsat de către Mihai Eminescu, opera literară a Bardului de la Mircești a fost un...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 13 Iulie 2024

Nr. 676 61 de vizualizări

TAROM, compania regimului comunist și gaura neagră a bugetului de stat

Anul 1954 a adus înființarea unei noi companii a statului comunist și denumirea aleasă a fost TAROM, avioanele urmând să poarte pe aripile lor slava unui stat în curs de atingere a comunismului presupus triumfător. Compania era de stat, a fost finanțată...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 12 Iunie 2024

Nr. 1367 77 de vizualizări

România Mare, Marea Criză Economică și traficul feroviar în anul 1930

Se spune prin cărțile de Istorie și Economie că în anul 1929 a izbucnit în SUA o cumplită recesiune în urma prăbușirii activității la bursă și a urmat o recesiune planetară, o consecință a acesteia fiind scăderea nivelului de trai al populației. A rezul...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 23 Noiembrie 2025