Ziarul de Istorie

Nr. 1636

Populația din Ucraina cunoaște ororile războiului industrial oferit de Rusia și de firmele străine

Ionel-Claudiu Dumitrescu 48 de vizualizări

steagul ucrainei cu picături roșii

Conducerea de la Kremlin a început la 24 februarie 2022 un conflict de scurtă durată împotriva celor ziși naziștii de la Kiev și trebuia să acapareze cel puțin Donbas-ul, dar modul în care s-a atacat indică intenția ocupării întregului stat pentru refacerea imperiului ideologic destrămat în 1991. Cum trupele ucrainene au rezistat, s-a ajuns la război de uzură, cel în care contează voința de luptă și, mai ales, resursele umane și materiale. Cum Rusia a avut întotdeauna dispreț pentru viața oamenilor, cei care sunt prețuiți cât o ceapă degerată, nu sunt probleme cu aprovizionarea frontului din punct de vedere al autorităților.

Războiul a fost pornit cu rezervele moștenite de la Uniunea Sovietică și tancurile erau cosmetizate cu aparatură nouă. Ostilitățile au evoluat și planificatorii au fost obligați să trimită spre front muniții proaspete și din tipuri noi. Fabricile au devenit arme de război mai importante decât produsele pe care le realizează și au trecut la asamblarea de la zero a noi tipuri de armament.

Dronele cu acțiune strategică nu fuseseră în atenția generalilor, cei ce adorau rachetele de mare putere după model Hitler, dar prețul redus le-a recomandat pe noile jucării explozive pentru lupta în adâncimea teritoriului inamic. Au fost livrate modele Geran-2 cu o masă de 200 kg, copii după modelul iranian Shahed 136, dar acestea erau lente și vulnerabile, existând informații că au fost doborâte și cu focul unei arme de asalt din familia AK. S-a trecut la asamblarea dronelor Geran-5 ce au motor cu reacție și masa totală ajunge la 850 kg, încărcătura de luptă fiind generoasă. Rusia duce lipsă de orice, dar nu se face economie de substanțe explozive și cate 90 kg se află pe fiecare mijloc de atac.

Noul model este realizat din fibră de carbon, dar structura trebuie să fie din oțel și aluminiu. Interesantă este originea componentelor vitale din carpul dronei. Motorul special oferă locuri de muncă în China și produsele electronice provin din China, SUA, Taiwan, Germania și Elveția, stat ce se consideră neutru.

Kremlinul a decis să trimită la atac cât mai multe drone pentru copleșirea apărării inamice, dar conducerea de la Kiev dispune de mijloace de interceptare și, ce este mai grav, de sisteme ofensive capabile să atingă industria rusă și dincolo de Munții Ural. Războiul continuă cu epuizarea ambelor părți, armele de precizie fiind scumpe prin faptul că imobilizează întregi lanțuri de producție.

Autoritățile de la Moscova vor să realizeze saturarea Ucrainei cu explozibili puternici și uzinele au trecut la livrări masive de rachete cu rază de acțiune în creștere. O rachetă Iskander are o masă de cel puțin 3,8 tone și traiectoria balistică o face dificil de interceptat. Fuzelajul este făcut din materiale compozite pentru a limita drastic masa vectorului în favoarea încărcăturii de luptă cea care este calculată la cel puțin 480 kg. Alte materiale speciale sunt folosite la reducerea amprentei radar și la diminuarea temperaturii. Varianta Iskander-1000 are raza de acțiune sporită prin reducerea încărcăturii de luptă până la 300 kg, suficient pentru a provoca mari daune construcțiilor neblindate.

Armamentul clasic a fost consumat din rezervele sovietice și din anii trecuți, dar orice se termină și tunurile au început să lanseze și proiectile produse din 2022 încoace. Tirul îndelungat a dus la cereri de muniție din Coreea de Nord și din Iran pentru a se păstra rezervele strategice, cele care au scăpat de dronele ucrainene. Otelul merge acum în mijloacele de distrugere și nu în cele de producție. Un proiectil de artilerie dd calibrul 152 mm ajunge la o masă de 43,56 kg și trebuie să fie livrate zilnic bateriilor ce trag din poziții adăpostite. Totuși, nu războiul din Ucraina este marea problemă. Conducerea de la Kremlin vrea ca depozitele să fie pline pe direcția vest și nici cele dinspre China nu sunt lăsate goale. Rezerve strategice și intangibile sunt plasate în interiorul vastei federații.

Militarizarea unei societăți nu poate să ducă decât la decădere și Rusia își accelerează prăbușirea, mai ales că risipește resurse prin Iran și Coreea de Nord. O să fie după război o lume nouă, foarte aerisită din punct de vedere demografic și cu tehnologie uzată moral și fizic. Investițiile în domeniul militar au frânat dezvoltarea reală a economiei și s-a ajuns până la înfometare de tip Holodomor. Conducătorii se schimbă la Kremlin, ideile rămân. Din păcate, niciodată cele bune nu există sau nu supraviețuiesc.

Sursă imagine: Pexels

Nr. 1640 43 de vizualizări

Moscova și poftele de spațiu vital

Conducerea Rusiei inventează mereu pretexte de război în numele dreptății și al fericirii popoarelor vecine. Sunt oameni buni la suflet cei de la conducere și trebuie să fie ocrotitorii celor năpăstuiți. Dacă nu vor să fie ocrotiți, oricum vor fi invada...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 8 Septembrie 2026

Nr. 580 28 de vizualizări

Nicolae Ceaușescu și nenorocirea românilor pentru Vietnam

Conducătorul de la București a fost descris multă vreme drept un pacifist, demn de un Premiu Nobel, și un adevărat patriot român ce se opunea Moscovei. Această imagine a contribuit o vreme la menținerea unor bune relații cu statele occidentale. Realitat...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 17 Aprilie 2024

Nr. 1072 27 de vizualizări

Finlanda și dezastrul provocat de Kremlin

Anul 1939 putea să fie unul oarecare, dar conducerea comunistă de la Moscova avea o problemă pe care Stalin o anunțase încă din anul 1924: cucerirea întregii planete. Acest obiectiv, denumit revoluția mondială, a fost lansat cu mare succes prin ocuparea...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 13 Martie 2025