S-a scris prin paginile cărților de Istorie că economia în perioada interbelică nu era dezvoltată și s-a reușit trecerea de la stat agrar la agrar-industrial. Era pus prea mult accent pe agricultură și industria alimentară. Cercetătorii în ale trecutului nu sunt încântați de ceea ce s-a petrecut pe plaiurile carpato-danubiano-pontice și prezentările au fost făcute în nuanțe cât mai întunecate. Ar trebui să se schimbe această modalitate de studiere a trecutului. Nici prezentul nu este tratat altfel.
Realitatea era că economia României cunoștea un proces de globalizare prin faptul că schimbul de mărfuri era efectuat îndeosebi cu state europene, dar s-a trecut și la importul de bunuri de peste mări și țări. Cum marile puteri aveau colonii, multe produse exotice soseau în contul acestora și nu al producătorilor locali. Un partener comercial important al României era Egiptul, teritoriu controlat de către Londra și soseau de pe malurile Nilului 13.510 t de produse vegetale necesare în industria textilă la nivelul anului 1938. Alte 13.868 de tone au venit în 1937. Era o nevoie deosebită de bumbac. Spre Cairo au plecat petrol și lemn, totalul mărfurilor românești urcând la 374.977 t. Începea timid și trimiterea de ovine, dar cele 960 de tone reflectau capacitatea scăzută de transport pe distanțe lungi pentru animale ce implicau și aprovizionare cu apă și furaje. Important era că exista o piață pe care se putea conta la capitolul cerere. Lumea musulmană cunoștea o insuficiență de oi și capre pentru alimentație și cult.
Exporturile românești aveau o legătură cu necesitățile flotelor comerciale ce tranzitau Canalul Suez și 283.337 t de petrol au ajuns să fie pregătit pentru rezervoarele vapoarelor. Era o scădere drastică a cererii din partea Londrei, autoritățile preferând sursele de țiței din zona Golfului Persic. Cererea pentru lemn a fost deosebit de mare, populația din deșert fiind lipsită de acest material de construcție ușor de prelucrat și de utilizat. A crescut livrarea la 89.816 t în 1938 de la cele 69.201 t în 1931.
Omenirea putea să fie fericită, dar conducătorii marilor state au avut diferite calcule strategice și au reușit să incendieze din nou planeta. România era în plin progres când a izbucnit războiul și s-a ales praful de multe capacități industriale. Politicienii și oamenii de afaceri au preferat să dezvolte industria de vârf și comenzile de armament au fost interesante din punct de vedere financiar, dar au avut rezultate catastrofale.
Sursă imagine: Cluj.com
