Anul 1919 a fost cel în care a început procesul de refacere după devastatorul război mondial, cel în care armatele de invazie au jefuit cumplit teritoriul regatului românesc. A fost necesară o muncă susținută pentru a șterge urmările conflictului și apoi să se ajungă la progres.
Forța oamenilor nu era suficientă în acest proces și s-a trecut la importul masiv de tehnologie, 9.360 t de aparatură și motoare fiind achiziționate în 1919. Era, firește, prea puțin și au sosit 13.549 t în anul următor.
Elitele vremii doreau tot ce era mai bun pe piața mondială, dar resursele financiare nu permiteau achiziții mai mari de 58.062 t, cotă care a fost atinsă în 1922. Chiar și atunci când s-a scris că a fost Marea Criză Economică, patronii și statul au importat echipamente necesare în economie și niciodată nu s-a coborât sub 12.688 t. Industria locală începea să producă propriile mașini și achizițiile din străinătate au fost diminuate. Erau livrate locomotive și vagoane până la valori ce care impuneau anularea oricăror achiziții.
Fabricile locale aveau nevoie de mașini-unelte moderne și cumpărarea de mărfuri din Germania, Franța sau Marea Britanie a continuat. Numai în 1938, cel mai bun an din punct de vedere economic din perioada capitalistă, au fost aduse 41.966 t de utilaje.
România Mare era pe calea cea bună a progresului, dar conducătorii marilor puteri a impus declanșarea unui nou război și s-a trecut la distrugerea a ceea ce s-a construit în perioada interbelică.
Sursă imagine: Adevărul
