Statul din sudul Peninsulei Balcanice are un relief accidentat și pietros, prea puțin favorabil pentru agricultură. Locuitorii din regiune depășeau din punct de vedere numeric capacitatea de hrănire a pământului fertil și au fost obligați să dezvolte activități meșteșugărești, industriale și comerciale pentru un trai mai bun.
România era țara care putea să furnizeze mărfurile dorite de conducătorii de la Atena și în 1937 au fost oferite 216.609 t de cereale la un preț ce tindea spre 1,1 miliarde de lei. Erau trimise și aproape 250.000 t de petrol și derivate. Lemnul venea pe locul al treilea, dar încasările erau reduse.
Importurile din lumea greacă erau reduse la numai 20.487 t, dar prețurile erau destul de piperate. Fructele și colonialele ajungeau la o masă de 8.337 t și reprezentau cea mai mare parte a cheltuielilor românești. Poftele orășenilor cu cheltuială erau întreținute în perioada interbelică. Erau urmate din punct de vedere cantitativ de 5.835 t de fier și produse din acest metal, dar prețul era de peste 10 ori mai redus. Ar fi fost o variantă pentru acumularea de ceva produse metalice pe piața românească, mereu deficitară în ceea ce privește aprovizionarea cu materiale durabile de construcție. Lemnul epocilor trecute nu mai era la modă, dar rezista deoarece avea un preț competitiv.
Patronii români considerau Grecia ca o piață de desfacere interesantă pentru acumularea de capital și balanța comercială era net defavorabilă Atenei. Conducerea de la București făcea totul pentru încurajarea exporturilor aducătoare de valută la buget și în țară.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
