Anul 1914 a adus o mare surpriză: Primul Război Mondial. Conducătorii puterilor beligerante au putut să constate că aproape toate socotelile din timp de pace nu s-au potrivit şi armamentul produs nu era suficient pentru dotarea trupelor ridicate în urma mobilizării generale a bărbaţilor. Unele tipuri de guri de foc se dovedeau depăşite de evoluţia ostilităţilor, multe se defectau grav în urma utilizării pulberilor puternice şi altele erau capturate de inamic. Mereu lipsea ceea ce era necesar generalilor pentru executarea de acţiuni locale sau la nivel strategic.
Conducerea de la Bucureşti a constatat din ceea ce se raporta de pe câmpurile de luptă că mai este nevoie de tehnică de luptă pentru formarea unei armate de masă şi au fost lansate comenzi mari către statele industrializate, o adevărată mană cerească pentru uzinele mecanice. S-a calculat cu precizie că pentru ofiţerii mobilizaţi trebuie să fie disponibile 4.007 săbii şi au fost comandate unei firme franceze în anul 1915. Chiar dacă erau cereri masive de armament din partea Parisului, au fost găsite resurse şi au sosit în România în 1916 2.500 de exemplare de arme albe, deosebit de periculoase prin vârful ascuţit şi tăişul strălucitor.
Ofiţerii de infanterie şi cei de cavalerie aveau un antrenament superior în ceea ce priveşte tirul cu armamentul individual şi sabia scurtă nu mai avea valoare pe câmpul de luptă. Ar fi fost necesare importuri de pistoale şi carabine, interesante pentru foc la distanţă şi pentru luptele apropiate. Bieţii oameni erau obligaţi să care după ei armele albe pentru ceremonii sau ca simbol al autorităţii în epoca în care gloanţele veneau de la sute de metri. Conducătorii de la Bucureşti erau ancoraţi în trecut şi acţionau după idei din secolul al XIX-lea. Purtarea unei săbii era chiar deosebit de periculoasă în condiţiile în care trăgătorii de elită vânau ofiţerii şi luneta începea să fie ceva obişnuit pe front. Partea franceză a executat comanda şi a luat banii stabiliţi prin contract. A fost o altă metodă de sărăcire a bugetului de stat şi de scădere a puterii de foc a trupelor române.
Birocraţia civilă şi cea militară au o inerţie deosebită şi nu pot progresa nici măcar după lecţiile dure oferite de Frontul de Vest. Erau vizibile imaginile surprinse de cameramani îndrăzneţi şi erau studiate ziarele şi revistele din lumea franceză şi germană, dar lecţiile istoriei nu erau reţinute. Au mai fost cerute 352 de săbii necesare echipării escadroanelor de cavalerie şi comanda în Franţa a fost realizată rapid. Au sosit nişte arme ce arătau foarte bine la prima vedere, ca orice produs nou, dar s-a dovedit că sunt deosebit de fragile şi au ajuns să stea prin depozite. Responsabilii de comandă ar fi trebuit să răspundă pentru ceea ce au cerut, dar timpul nu mai avea răbdare şi s-a mers înainte cu ceea ce se afla util prin arsenale şi depozite. Infanteria stătea destul de bine la capitolul armament portativ, dar călăreţii au fost obligaţi să acţioneze chiar prin şarjă cu lăncile şi cu săbiile în cursul campaniei din toamna anului 1916.
Sursă imagine: Flickr
