Istoricii sovietici au promovat ideea că liderul de la Kremlin nu avea o armată performantă şi că nu putea să înfrunte pericolul nazist în anul 1939 şi această stare precară a dotării Armatei Roşii a fost dovedită de prăbuşirea din iunie 1941 a apărării din raioanele vestice. Vinovat nu putea să fie decât Stalin, cel ce planifica şi controla totul precum un păianjen în mijlocul plasei.
Realitatea a fost că omul politic se interesa în mod deosebit de producţia de armament şi artileria era în centrul atenţiei celui care se considera singurul cunoscător al viitorului sub formă de lagăr socialist. Şi economia sovietică nu trebuia să fie trecută pe picior de război în 1941; a fost concepută special pentru revoluţia mondială.
Obuzierul este acea gură de foc ce permite lovirea poziţiilor inamice aflate după cute de teren sau a trupelor din tranşee şi au fost cerute exemplare din modelul ML-20. Uzinele mecanice au fost pregătite pentru a executa ordinul de partid şi de stat şi au fost livrate în 1940 901 piese. Denumirea nu spune prea multe cititorului contemporan, dar în epocă era vorba despre o minune a proiectării artileristice şi puteau fi făcute multe cu acest volum de guri de foc. Generalii lui Stalin au început să se joace cu ceea ce primeau nou în dotare şi puteau fi formate 24 de regimente cu mare putere de lovire, Erau perfecte pentru realizarea de breşe în dispozitivul inamic şi sunt o dovadă că Stalin nu se gândea la apărare. Nici nu se poate spune că dota armata cu tunuri.
Un istoric conservator va spune că nu erau suficiente guri de foc în raport cu lungimea viitorului front şi aşa se explică frica dictatorului comunist de trupele lui Hitler. Adevărul este că tunurile puteau fi concentrate în sectoare de rupere după cum doreau generalii sovietici şi nu acţionau risipite. Industria era trecută pe picior de război şi trebuie observat ritmul alert în care erau asamblate ML-urile. Nici măcar Germania nu dispunea de ceva care să se compare la capitolul calitate cu arma socialistă.
Istoricii comunişti şi apoi cei ruşi au găsit afirmaţii prin memoriile mareşalului Jukov şi astfel s-a generalizat teza că Uniunea Sovietică nu era pregătită de război şi că industria n-a fost mobilizată pentru producţia militară. Orice informaţie care este furnizată de un stat totalitar trebuie analizată în mod deosebit de critic şi, de obicei, realitatea a fost inversă în raport cu ceea s-a spus sau scris.
Sursă imagine: Picryl
